Cu dor de sihăstrie, pelerini în Muntele Rarău

Sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut a reprezentat pentru o parte dintre studenţii ce frecventează „Dialoguri studenţeşti“ (întâlnire ce are loc în fiecare marţi la Paraclisul studenţesc „Sfânta Parascheva“ din Iaşi) un nou prilej de a ne cunoaşte ţara şi pe noi înşine. Pentru a ne bucura pe deplin de această drumeţie, dar şi pentru a culege cât mai multe roade, sâmbătă dimineaţa, la 6:30, am participat la Sfânta Liturghie la capela Liceului Pedagogic.

Cu dor de munte, înconjuraţi de oameni buni, drumul până la Mănăstirea Sihăstria Rarăului a durat o clipă. Această stare de bine, dată de comuniunea cu cel de lângă noi, a făcut să lăsăm în urmă urbea şi să ne apropiem cât mai repede de Muntele Rarău. Pacea muntelui, liniştea mănăstirii şi bucuria prietenilor au fost pentru noi hrană sufletească. După popasul făcut la Sihăstrie, ne-am îndreptat paşii spre vârful Muntelui Rarău, spre Pietrele Doamnei. Pentru că în toate drumeţiile noastre căutăm nu numai prietenia, voioşia ori ieşirea din cotidian, ci şi zidirea sufletească, am început urcuşul în şir indian, la o distanţă de 5-10 m între noi, pentru ca fiecare să poată rosti în gând Rugăciunea inimii - Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

Ajunşi pe stâncile din vârf, timpul a devenit generos. Ritmul alert şi neliniştitor din Cetate a dispărut. Timpul, din fur, a devenit boier. Nu se mai grăbea şi nu mai număra cu zgârcenie clipele. Natura te învaţă să vezi, să meditezi, nu doar să priveşti. Muntele te învaţă şi să respiri. Coborând muntele pe cealaltă parte, spre Valea Bistriţei, am ajuns şi la Mănăstirea Rarău. Aerul curat, soarele blând şi vântul prietenos ne-au făcut drumul uşor. Şi aici am fost primiţi cu căldură şi dor de semeni, atât de părinţii din mănăstire, cât şi de prietenii noştri din ATOR Iaşi, care se aflau şi ei într-un pelerinaj. Ne-am simţit ca acasă. Parcă muntele ne-a luat în braţe. După ce am cinat şi am mai tras adânc în piept o doză de prospeţime, am mers la Priveghere. Nu cred că există o încheiere mai frumoasă a unei zile decât o rugăciune. După ore bune de somn s-au arătat zorii duminicii şi o altă zi s-a arătat la orizont. Sfânta Liturghie, adevărat pansament pentru suflet, ne-a introdus în frumuseţea unei lumi, dincolo de frumuseţea munţilor. Am mai privit o dată priveliştea rară şi licărirea din ochii tinerilor. De aici nu-i de plecat! Pentru ca ruptura de frumos şi intrarea între blocurile oraşului să nu fie bruscă, am hotărât să zăbovim puţin la Mănăstirea Voroneţ, un alt colţ de rai. Acolo maica ghid ne-a ajutat să-l cunoaştem mai bine pe măritul Voievod Ştefan cel Mare, dar şi pe sfătuitorul acestuia, Sfântul Daniel Sihastrul, primul stareţ al mănăstirii. Mormântul cuviosului Daniil se află în pridvorul bisericii, iar pe zidul exterior al ei este pictat, la câţiva ani de la mutarea sa în veşnicie, cu aureola de sfânt. În faţa scenei Înfricoşătoarei Judecăţi am fost invitaţi să ne gândim la răspunsul pe care-l vom da în faţa Dreptului Judecător. De la această oprire am plecat adăugând la gândurile acumulate în drumeţie şi gândul la moarte.

După popasul la Voroneţ, am mai simţit nevoia unei ultime opriri, una în care să împărtăşim bucuriile acumulate printr-un joc. A fost ultimul strop de care toţi aveam nevoie înainte de întoarcere. Odată ajunşi în Iaşi, o ultimă îmbrăţişare de grup a pecetluit experienţa noastră, după care fiecare s-a îndreptat spre casă. Consider că aceste două zile petrecute în locuri deosebite, cu această mână de oameni frumoşi, a fost pentru fiecare o ieşire din cotidian, o ieşire spre Cer. (Ştefania Matostat - studentă Asistenţă Medicală, UMF Iaşi)