Cu Iisus Hristos alături de cei în suferință
ASCOR - filiala Ploiești, coordonată de părintele Anton Savelovici, de opt ani, are tradiția de a vesti bucuria Nașterii Fiului lui Dumnezeu și celor aflați în grea suferință. În acest an, grupul de colindători și‑a început programul la penitenciarul de femei din localitatea Târgșor (18 decembrie) și a continuat la penitenciarul de bărbați (19 decembrie). În mod plăcut surprinzător, persoanele private de libertate din mai multe celule au simțit nevoia să ofere simbolic fructe și dulciuri grupului de colindători. Unii dintre ei au cântat alături de grupul ascoriștilor. La penitenciarul de femei s‑au oferit în dar icoane, cărți de rugăciuni ș.a. Nici cei din spitale nu au fost uitați. De sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, unii pacienți pleacă acasă, însă mulți rămân internați, în suferință trupească sau chiar sufletească. Astfel, ieri, 20 decembrie, bolnavii și cadrele medicale din Spitalul Județean de Urgență Ploiești au fost colindați și, contrar uzanței, au primit în dar fructe. În data de 26 decembrie, după‑amiază, se va colinda și se vor oferi fructe la Spitalul de Pediatrie Ploiești.