Cu sau fără asomare, de Crăciun vor fi sacrificaţi 3 milioane de porci
▲ Datele statistice arată că, în fiecare an, în perioada sărbătorilor de iarnă, după binevenitul post, românii respectă tradiţia şi sacrifică milioane de porci pentru a avea o masă îmbelşugată ▲ În acest an, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, vor fi sacrificaţi între 2,5 şi 2,8 milioane de porci în preajma sărbătorilor de Crăciun, în creştere faţă de anii 2007 şi 2006, când numărul porcilor sacrificaţi a fost de 2,13 milioane, respectiv 2,42 milioane de capete ▲ Ţăranii îşi pot asoma singuri animalele, dacă deţin astfel de dispozitive, sau pot apela la persoanele autorizate de primării sau la medicii veterinari contra unei sume de bani de aproximativ 3 euro ▲
Cei mai mulţi porci, peste 75% din total, vor fi sacrificaţi în gospodăriile populaţiei, iar diferenţa va reprezenta sacrificările realizate în fermele comerciale. Porcii crescuţi în gospodăriile proprii se sacrifică numai în interes familial, fiind interzisă comercializarea cărnii provenite de la aceste animale. Potrivit legislaţiei europene referitoare la bunăstarea animalelor, înainte de sacrificarea tradiţională ţăranii trebuie să asomeze porcul, adică să realizeze o amorţire a simţurilor, ceea ce va face ca animalul să nu mai simtă pericolul sacrificării şi nici durerea la aceeaşi intensitate. În acest an, ţăranii nu vor mai depinde doar de medicii veterinari pentru asomarea porcilor, acest lucru putând fi realizat individual în fiecare gospodărie. „Ţăranii care cresc porci pentru autoconsum în gospodăriile proprii vor avea voie să-şi asomeze singuri porcii pe care îi vor sacrifica de Crăciun. În acest an, asomarea nu se va mai face obligatoriu de către medicul veterinar, ci chiar de proprietar sau de persoanele autorizate de primării“, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş. Asomarea rămâne obligatorie România a solicitat Comisiei Europene (CE) o derogare de trei ani pentru aplicarea procedeului de asomare a animalelor înainte de sacrificare, abaterea de la prevederile UE fiind necesară întrucât numărul porcilor crescuţi în gospodării este mult mai mare decât în alte ţări din UE, ajungând la peste două milioane de capete. CE a precizat în 2007 că asomarea este obligatorie înaintea sacrificării animalelor şi a cerut României să întocmească un plan de acţiune pe o perioadă de trei ani, care să aibă ca rezultat îmbunătăţirea situaţiei. „Este foarte greu să controlăm respectarea acestor norme europene într-un număr atât de mare de gospodării, iar asomarea nu este un lucru care se poate întâmpla peste noapte. Noi am demarat campania naţională de informare privind necesitatea asomării şi ceea ce înseamnă acest lucru şi cred că în timp oamenii vor conştientiza importanţa asomării“, a adăugat Radu Roatiş. 50 de euro costă cel mai ieftin asomator Acesta a mai precizat că primăriile au obligaţia de a asigura spaţii civilizate de sacrificare în cazul în care oamenii vor să îşi ducă porcii în aceste locaţii pentru asomare. O altă noutate apărută în acest an este aceea că, spre deosebire de anul trecut, controlul nu va mai fi făcut de către inspectorii veterinari, ci de către primari, care, potrivit legislaţiei, pot aplica amenzi contravenţionale dacă nu sunt respectate normele europene privind sacrificarea. „Intenţiile noastre nu sunt însă de a amenda populaţia, ci de informa asupra importanţei acestei măsuri. Cred că şi cu asomarea se va întâmpla la fel ca în cazul trichinelozei, când oamenii nu efectuau mai mult de 2.000 de probe, ulterior, văzând gravitatea acestei boli transmisibile la om prin carnea de porc, numărul probelor analizate a crescut la 5.000, iar în prezent facem sute de mii de probe“, a spus preşedintele Roatiş. Potrivit ANSVSA, un dispozitiv de asomare cu glonţ captiv costă între 50 şi 200 de euro, dar este nevoie şi de un permis de la poliţie de deţinere a unui astfel de dispozitiv considerat armă neletală. Ţăranii pot însă în schimbul unei sume mult mai mici, aproximativ 3 euro, să apeleze la serviciile unei persoane care deţine un astfel de dispozitiv. Porcii provin din producţia internă În prezent, potrivit datelor MADR, carnea de porc în viu pe piaţa internă se achiziţionează de către abatoare la preţul de 5,3-5,5 lei/kg faţă de 4,2-4,4 lei/kg în aceeaşi perioadă a anului 2007. România nu importă din UE porci vii pentru sacrificare, aceştia provenind numai din producţia internă. Singurele importuri de animale vii sunt cele pentru material biologic (scrofiţe pentru reproducţie şi purcei de îngrăşat) realizate de crescătorii de porci. Din datele statistice până la începutul lunii septembrie, România a importat 161.404 tone carne de porc din UE. Potrivit datelor INS, numărul total de porci, la finele lui 2007, era de 4,709 milioane de capete. ▲ Românii au mâncat în octombrie carne mai puţină Numărul animalelor sacrificate a scăzut în octombrie la bovine, ovine şi caprine, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, a crescut la păsări şi a rămas constant la porcine, iar greutatea în carcasă a fost mai mare la bovine, porcine şi păsări, iar la ovine şi caprine a scăzut. Totalul bovinelor sacrificate a scăzut cu 3,4%, la 86.000 de capete, iar greutatea în carcasă a crescut cu 9,2%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Sacrificările de bovine în unităţile industriale specializate au scăzut atât la numărul de capete sacrificate, cu 21,7%, cât şi la greutatea în carcasă, respectiv 17,3%. Numărul total de ovine şi caprine sacrificate a scăzut în octombrie cu 6,8% la 372.000 capete. Numărul de capete sacrificate în unităţile industriale specializate a scăzut cu 42,9% şi cu 40,7% la greutatea în carcasă. În cazul păsărilor, au fost tăiate 19,84 milioane de animale, în creştere cu 7,1%, în timp ce greutatea în carcasă a acestora s-a majorat cu 20,6%. În unităţile industriale specializate s-au înregistrat creşteri cu 17,6% la numărul păsărilor sacrificate şi cu 20,6% la greutatea în carcasă. Faţă de septembrie, în luna octombrie au fost sacrificate mai puţine bovine, porcine şi păsări şi mai multe ovine şi caprine, iar greutatea în carcasă a crescut la bovine, ovine, caprine şi păsări şi a scăzut la porcine, potrivit INS.