Cu sufletul deschis

Un articol de: Augustin Păunoiu - 17 Mai 2019

Evanghelia pe care o vom asculta la Liturghia din Duminica a 7-a după Paşti ne surprinde prin felul foarte personal și apropiat în care Hristos Se roagă Tatălui. Este vorba despre prima parte a capitolului al 17-lea din Evanghelia după Ioan, unde este relatată ceea ce teologii numesc rugăciunea arhierească a lui Iisus.

Acest fragment l-a inspirat pe unul dintre cei mai mari predicatori francezi din Evul Mediu, François Fenelon, trăitor în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, să scrie următoarele cuvinte, îmbărbătându-ne să fim la fel de apropiați și personali în rugăciunile noastre către Tatăl ceresc:

„Spune-I lui Dumnezeu tot ce ai pe suflet, așa cum ți-ai deschide inima către un prieten drag... Spune-I necazurile tale, ca să te mângâie; spune-I bucuriile tale, ca să te facă să nu întreci măsura; spune-I dorințele tale, ca să ți le curățească; spune-I antipatiile tale, ca să te ajute să le biruiești; vorbește-I de ispitele tale, ca să te apere de ele; arată-I toate rănile sufletului tău, ca să le tămăduiască. Dezgolește-ți înaintea Lui toată nepăsarea față de bine, atracția stricăcioasă față de rău, nestatornicia... Dacă îți verși înaintea Lui toată slăbiciunea, nevoile și necazurile, o să ai totdeauna ce să Îi spui; nu vei termina niciodată de vorbit, căci această temă este mereu nouă. Oamenii care nu au secrete unul față de altul nu duc lipsă niciodată de subiecte pentru conversație; ei nu își măsoară cuvintele, căci nu au nimic de ascuns. Nici nu caută ceva de spus, vorbesc din plinătatea inimii lor doar ceea ce gândesc, fără să ia seama la altceva... Fericiți sunt cei care ajung la asemenea legătură familiară și fără rețineri cu Dumnezeu.”