Cu tinerii despre folosul rugăciunii
La Centrul cultural-pastoral "Sfântul Ierarh Nicolae" al Parohiei Arad - Bujac, Protopopiatul Arad, a avut loc joi, 1 noiembrie, o întâlnire duhovnicească cu tema "Folosul rugăciunii în viaţa tânărului". În această parohie, tinerii se întâlnesc săptămânal în cadrul unui proiect ce poartă numele "Dialog cu şi despre tineri".
Coordonatoarea întâlnirii tinerilor, Denisa Sabău, împreună cu tinerii din comitetul organizator: Viorel Iute, Adrian Crucean, Denisa Stana, Andrei Dimitriu, Andreea Crucean şi preotul paroh, au convenit ca prezentarea temei să fie făcută de către pr. Teodor Pavel, parohul de la Parohia Arad- Centru, fost profesor şi duhovnic la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Arad. Cei ce se roagă nu se prăbuşesc, iar cei ce se prăbuşesc nu se roagă Prezentarea, bine documentată şi susţinută într-o manieră dialogală, agreată de cei prezenţi, a scos în evidenţă nu doar aspecte doctrinare legate de rugăciune în viaţa şi învăţătura Bisericii, ci în special nevoia deprinderii şi practicarea acesteia în viaţa copilului, şi mai ales a tânărului. Părintele, completat de către cei prezenţi, a arătat că sunt multe motivele pentru care tinerii de astăzi nu se roagă. Rugăciunea este o artă pe care trebuie să o învăţăm şi s-o exersăm în fiecare zi, la fel ca şi instrumentiştii cu instrumentul lor. Mulţi dintre tineri nu au nici o strategie pentru viaţa lor, nu şi-au aşezat în ordine priorităţile, aşa că duc o viaţă dezordonată şi se complac în starea fiului risipitor, mulţumiţi cu hrana atât de nocivă pe care o oferă distracţiile uşoare, o mică "prăjitură" duminica, iar peste săptămână căutând în containerul acelor programe TV care debusolează sau deprimă, nu obosiţi de viaţă, ci obosiţi de lipsa de viaţă. Rugăciunea trebuie făcută cu umilinţă şi cu părere de rău, nu cu mândrie. Rugăciunile noastre trebuie să fie raţionale, dar şi făcute cu insistenţă, pentru a se îndeplini, deoarece Mântuitorul Iisus ne-a promis că orice vom cere în numele Lui, ni se va da. Tinerii trebuie să aibă o legătură personală cu Dumnezeu, iar rugăciunea să fie în viaţa noastră ceva obişnuit, şi nu ceva făcut la insistenţele altcuiva, în momente indicate, a îndrumat părintele Pavel. Apostolat pentru rugăciune Din multele întrebări adresate de către participanţi a rezultat faptul că tema a suscitat interes, cei prezenţi exprimând în intervenţiile lor şi dorinţa ca, sub îndrumarea spirituală a preotului, a profesorului de religie, să desfăşoare o activitate de impulsionare a practicării rugăciunii de către tineri, un apostolat la şcoală, printre vecini şi prieteni, între tinerii care nu frecventează biserica şi nu se roagă. "Această întâlnire ne ajută să conştientizăm importanţa rugăciunii în viaţa noastră, a tinerilor, şi nu numai. Nu înţelegem să fim doar auditori ai acestor convorbiri duhovniceşti, ci dorim o implicare în dorinţa ca şi alţi tineri să se apropie de Dumnezeu şi de credinţa în El prin rugăciune", a fost una dintre concluziile dialogului. La dialogul despre folosul rugăciunii au fost prezenţi, pe lângă tinerii din parohie, şi alţi tineri, în mod special de la Liceul Sportiv Arad, îndrumaţi de către profesorul de religie, Dan Zbârcea, şi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Arad.