Cuantumul burselor universitare

Data: 19 Septembrie 2025

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus în consultare proiectul de ordin privind aprobarea cuan­tumurilor burselor pentru studenţii înmatriculaţi la programe de studii universitare organizate cu finanţare de la bugetul de stat la forma de învăţământ cu frecvenţă. Pentru anul universitar 2025-2026, cuantumul minim al bursei sociale, care acoperă cheltuielile minime de masă şi cazare, propus de Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior, este în valoare de 925 de lei.

În ceea ce priveşte bursa acordată studenţilor, doctoranzii înmatriculaţi la programele de studii universitare de doctorat pe locurile subvenţionate de stat, aceștia vor primi lunar 3.700 de lei. Studenţii care urmează programele de studii universitare de licenţă didactică cu dublă specializare sau masterat didactic ar urma să primească o sumă egală cu salariul minim net pe economie, respectiv 2.165 de lei. (O.N.)