Culturi de porumb compromise în Olt
Din cauza căldurii excesive, culturile de porumb au fost compromise în diferite proporţii pe întreaga suprafaţă a judeţului Olt, a declarat pentru Agerpres directorul adjunct al Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ), Mihaela Luminiţa Mareş. Primii fermieri care au notificat afectarea culturilor de porumb şi floarea-soarelui sunt cei din Piatra-Olt, unde marţi au fost prezenţi pentru constatări inspectorii agricoli.
Reprezentanta DAJ Olt a menţionat că mai ales în sudul judeţului porumbul este calamitat, cultivatori din Rusăneşti, Brastavăţu, Vişina, Corabia interesându-se deja de procedurile privind constatarea pagubelor. (C. Z.)