Cum a fost gândită clasa pregătitoare

Data: 29 August 2012

Din punct de vedere al programei, în clasa pregătitoare, copilul va învăţa prin metode adecvate vârstei tot ceea ce îi este necesar pentru a face faţă cu succes clasei I. De exemplu, copiii îşi vor dezvolta capacitatea de a comunica, vor stabili sau consolida primele contacte cu lumea numerelor şi a literelor, vor învăţa să observe mediul înconjurător şi să interacţioneze cu ceilalţi copii şi cu adulţi prin jocuri didactice, activităţi în echipă, activităţi de descoperire, prin desen sau muzică. Nu în ultimul rând, copiii vor beneficia de ore special destinate unei pregătiri fizice armonioase. În clasa pregătitoare, elevii nu vor da nici un fel de testări şi nu vor primi note şi calificative, însă cadrul didactic va putea să utilizeze modalităţi de încurajare şi de recompensare specifice vârstei. Evaluarea copilului se va face la sfârşitul anului şcolar, sub forma unui raport scris întocmit de învăţător.