Cum arată structura noului an şcolar
Cursurile semestrului I al anului şcolar 2012-2013 se vor desfăşura începând din 17 septembrie şi până pe 21 decembrie.
Ordinul ministrului educaţiei privind structura noului an şcolar mai arată că elevii claselor din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă în perioada 5-11 noiembrie. Vacanţa de iarnă va fi cuprinsă între 22 decembrie (sâmbătă), când se vor încheia cursurile semestrului I, şi 13 ianuarie (duminică). Ordinul mai precizează că semestrul al doilea va începe luni, 14 ianuarie, vacanţa de primăvară va fi cuprinsă între 5 aprilie (vineri) şi 14 aprilie (duminică), iar anul şcolar se va încheia pe data de 21 iunie. Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 22 iunie 2013, şi se va încheia duminică, 15 septembrie, urmând ca luni, 16 septembrie, să înceapă anul şcolar 2013-2014. 1-5 aprilie, săptămâna activităţilor extraşcolare Ordinul ministrului educaţiei privind structura noului an şcolar precizează că săptămâna 1-5 aprilie 2013 va fi dedicată activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit "Să ştii mai multe, să fii mai bun!". De asemenea, în perioada 2-7 aprilie 2013, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului organizează etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare pe discipline de învăţământ şi, după caz, ale concursurilor şcolare. Ordinul MECTS mai prevede că "tezele din semestrul I al anului şcolar 2012-2013 se susţin, de regulă, până la data de 30 noiembrie 2012, iar cele din semestrul al II-lea, de regulă, până la data de 25 mai 2013". În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin. "În zilele libere prevăzute de lege nu se vor organiza cursuri", mai precizează ordinul de ministru. (Bogdan Cronţ)