Cum citim o ie?

Data: 20 Iunie 2023

Biblioteca Națională a României organizează în data de 23 iunie 2021, la ora 12:00, în Atrium, dezbaterea cu tema „Cum citim o ie?”, eveniment dedicat Zilei Universale a Iei. Evenimentul va aduce împreună cinci invitate implicate în studiul critic, colecționarea și promovarea iei pe scene românești sau interna­ționale: Andreea Tănăsescu, fondatoarea „La blouse roumaine”, Gabriela Nicolescu, antropolog, din partea Bibliotecii Na­ționale a României, cusătoreasa Adriana Iordache, Mădălina Cojocariu, colec­țio­nar, și Mara, artist și interpret al trupei Subcarpați. „Cum citim o ie?” este un eveniment-dezbatere din seria Confe­rin­țelor Lunare ale Bibliotecii Na­ționale, care își propune să răspundă acestei întrebări apelând la mai multe perspective. De la simbolic la utilitar, de la valoarea sa ca marcă identitară la instrument de marketing cultural, de la autenticitate la producția sa de masă și la kitsch sau la lumea glamour a modei internaționale, ia este un obiect care poate fi astfel citit în mai multe chei de lectură. Ne dorim să le aducem în fața publicului interesat de acest fenomen prin vocile unor specialiști, comunicatori, cercetători sau pasionați și să înțelegem care sunt astăzi rolul și locul iei în patrimonial nostru cultural, material și imaterial. (A. D.)