Cum să faci dintr-un atelier de lectură o lecţie de viaţă
În data de 5 martie 2019, Biroul PRO VITA al Protopopiatului 1 Iaşi, în colaborare cu Parohia „Sf. Nectarie” din cartierul ieşean Alexandru cel Bun, a organizat în biserica parohială un atelier de lectură pentru copiii din clasele primare. Acţiunea se înscrie în şirul de evenimente PRO VITA dedicate „Lunii pentru viaţă”, care vor culmina cu Marşul pentru viaţă din 23 martie.
În lectura autoarei, Veronica Iani, cartea „Bebe - o poveste din burtică” a captat atenţia nu doar a celor 22 de prichindei participanţi, ci şi pe cea a părinţilor, pentru mai bine de o oră. Povestea ne-a făcut părtaşi, într-un mod antrenant şi adeseori hazliu, la parcursul primelor 9 luni din viaţa unui copil încă nenăscut, poveste prin care am trecut toţi şi ale cărei emoţii am fost invitaţi să le retrăim, ajutaţi de inspiratele desene ale autoarei.
Copiii au primit din partea organizatorilor câte un exemplar de carte, pe care au primit autograful autoarei. La final, am solicitat fiecărui participant să exprime prin desen impresiile de lectură, iar lucrările realizate au alcătuit o expoziţie ad-hoc, care, cu îngăduinţa părintelui paroh Petrică Lehaci, va putea fi vizionată toată luna martie.
Scrisă cu multă dragoste, povestea Veronicăi Iani este, de fapt, o adevărată pedagogie de viaţă, o lecţie despre cât de frumoasă poate fi viaţa ta atunci când alegi să respecţi viaţa copilului nenăscut, aşa cum şi alţii te-au iubit şi te-au respectat când încă te plămădeai în pântecele mamei tale.