Cum să ne îmbogățim?
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia IX, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 118
„Hristos nu defaimă averile, ci pe cei stăpâniți de averi. Dacă un bogat intră cu greu în Împărăția cerurilor, cu mult mai greu lacomul. Dacă ești împiedicat să intri în Împărăția cerurilor când nu dai averile tale, gândește-te ce foc strângi pe capul tău când iei averile altora!
- Dar pentru ce Hristos a spus ucenicilor că bogatul va intra cu greu în Împărăția cerurilor, când ucenicii erau săraci și n-aveau nimic?
- Ca să-i învețe să nu se rușineze de sărăcie; își îndreptățește acum porunca ce le-o dăduse de a nu avea nici un fel de avere. (Matei 10, 9-10)
Când a spus că e greu, a spus mai mult chiar, a spus că e și cu neputință; și nu simplu cu neputință, ci a spus cu tărie că e cu neputință, arătând lucrul acesta cu pilda cămilei și a acului.
Mai lesne este să intre cămila prin urechile acului, decât bogatul în Împărăția cerurilor (Matei 19, 24).”
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a II-a, 17, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 32
„De aceea tu îndeamnă poporul Domnului să nădăjduiască mai mult în Domnul, să aibă din belșug bogăția simplității, care nu cuprinde în ea nici piedici, nici capcane (II Corinteni 8, 2).”
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a II-a, 26, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 34
„Învață-i să caute bogăția în fapte bune și să fie avuți în virtuți. Frumusețea bogăției nu este în punga celor bogați, ci în ajutorul dat celor săraci. Avuțiile strălucesc mai bine dacă sunt date celor săraci și neputincioși. Învață-i pe cei cu bani să caute nu spre ale lor, ci spre cele ce sunt ale lui Hristos, pentru ca și Hristos să-i caute pe ei, pentru ca să le sporească pe ale lor.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)