Cum să-ţi afli moartea mai devreme
Românca Raluca-Ioana van Staden a făcut o descoperire genială, premiată cu aur şi la Salonul de inventică de la Geneva anul trecut. Este vorba despre senzorul care determină existenţa cancerului în corpul uman, la nivel molecular, direct din sânge, oferind rezultatul în mai puţin de şase minute. Este minunat că ştiinţa a ajuns până la acest nivel şi mai ales că o româncă a realizat această descoperire epocală pe cale de a fi pusă în practică la scară largă. Practic, nu peste mult timp, la numărul clasic de analize pe care le putem face la spital, o vom adăuga şi pe aceea de a determina prezenţa sau absenţa cancerului. Va costa foarte puţin, îşi va permite orice om analiza, deci toate sunt cât se poate de îmbucurătoare. Autoarea cercetării a declarat că îşi doreşte şi vede posibilă dotarea cu un dispozitiv din acesta a fiecărui cabinet de medic de familie.
Am auzit însă şi păreri privind posibilitatea ca fiecare om să-şi poată achiziţiona de la farmacie senzorul şi să-l aibă acasă, în trusa cu medicamente, alături de termometru, glicometru şi tensiometru. Cu deosebirea că senzorul acesta este atât de mic, încât trebuie ţinut într-o cutiuţă specială, să nu fie pierdut. El poate fi refolosit fără riscul contaminării. Ca diabetic, este normal să te înţepi în deget pentru a afla dacă ai glicemia mare sau mică şi să acţionezi în consecinţă, după cum îţi sunt regimul şi tratamentul. Normal este şi să îţi măsori tensiunea arterială acasă, pentru a lua un medicament sau altul, în funcţie de valoarea arătată de tensiometru. Dar a te trezi zilnic cu ideea de a-ţi detecta un posibil cancer este de-a dreptul morbid. Să spunem că micuţul senzor îţi spune că da, ai cancer. Ce faci? Cât de uman este să stai să tot aştepţi un diagnostic atât de drastic? Nu cumva îţi doreşti să fii bolnav incurabil? Nu cumva cauţi să fii altfel decât ceilalţi oameni, decât ceilalţi bolnavi? Ţi-e frică de boală şi de moarte atât de mult, încât nu suporţi amânarea veştii că vei muri într-o zi? Dar asta ai aflat-o de când erai copil. Este adevărat că unele forme de cancer pot fi vindecate dacă sunt depistate din vreme, dar de aici până la ideea de autotestare la domiciliu este o distanţă care depăşeşte graniţele normalului sufletesc. Decât să scotocim prin celule după vreo boală, mai bine ar fi să începem ziua cu rugăciuni pentru sănătate.