Cum să treci oile o punte

Daţi-mi voie ca astăzi să vă împărtăşesc o pildă nouă. O poveste ce arată cum foloseşte Dumnezeu deznădejdea pentru a ne aduce mai aproape de El. E o istorioară tristă, fiindcă disperarea nu face casă bună cu fericirea, dar sfârşitul ei e unul plin de speranţă şi mântuitor.

 

Odată, unei femei îi murise copilul. Era plină de amar şi de răzvrătire faţă de Dumnezeu. Durerea o făcuse aproape să-şi iasă din minţi. Distrusă sufleteşte, se plimba într-o zi singură pe câmp, cu inima grea. Deodată a văzut o turmă de oi. Ciobanul încerca să facă oile să treacă o punte spre o altă păşune, dar oile nu voiau să pună piciorul pe puntea ce se clătina. O luau la stânga, o luau la dreapta şi se întorceau aşa cum fac oile, dar nu se supuneau ciobanului. Atunci păstorul oilor a apucat un miel abia născut, ce se lipea de lâna moale a trupului mamei sale, şi l-a trecut peste puntea cea strâmtă, punându-l pe pajişte de cealaltă parte. Îndată, mama sa, behăind cu putere, a trecut şi ea puntea şi toate suratele ei au urmat-o, luându-se fără teamă după ea. 

 

Îndurerata mamă a privit cu atenţie modul cum ciobanul a mutat oile peste punte şi deodată a ştiut că toate cele petrecute erau un mesaj pentru ea. Femeia şi-a dat seama că ani de-a rândul făcuse mereu după capul ei, în loc să urmeze chemarea Bunului Păstor: „Vino la Mine!“ Acum, El îi luase fiul şi-l dusese cu siguranţă de cealaltă parte. Dorea ca şi ea să vină spre El, deschizând şi altora calea spre Hristos. Aşa s-a şi întâmplat. Ea s-a întors către Domnul, dându-I inima şi viaţa ei, mărturisind semenilor ei şi ajutându-i să afle calea către Iisus, Păstorul cel Bun. Pentru această mamă deznădejdea morţii copilului ei a devenit o mare binecuvântare a vieţii sale. Dumnezeu foloseşte deznădejdile noastre ca să ne îndrepte viaţa către Împărăţia Sa. (Augustin Păunoiu, adaptare după o pildă din volumul „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, vol. 1, Editura Sophia, 2007)