Cum se acordă deducerile fiscale pentru copii
Sumele aferente deducerilor personale au fost majorate de la 1 ianuarie, iar minorii pot fi luaţi în întreţinere de ambii părinţi. De asemenea, în categoria persoanelor în întreţinere pot intra soţia/soţul, copiii, dar şi rudele contribuabilului până la gradul al doilea inclusiv, ale căror venituri impozabile şi neimpozabile nu depăşesc 300 de lei lunar.
Salariaţii au dreptul, potrivit legii, la deducere personală din venitul lunar, sumele aferente fiind majorate de la 1 ianuarie, când au intrat în vigoare prevederile noului Cod fiscal. Pe lângă majorarea sumelor aferente deducerilor, HG nr. 1/2016 privind normele de aplicare a noului Cod fiscal prevede că deducerea pentru copiii aflaţi în întreţinere se va acorda ambilor părinţi, faţă de anul trecut, când se acorda unui singur părinte.
Deducerea personală se acordă pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază. Potrivit ordinului ministrului de finanţe publicat luni, 25 ianuarie, modul de calcul este diferit în funcţie de cuantumul salariului, iar pentru angajaţii care câştigă mai mult de 3.000 de lei brut pe lună deducerile de bază nu se acordă. Astfel, deducerea personală pentru angajaţii cu salarii brute de până la 1.500 lei se calculează astfel: 300 lei pentru salariatul fără persoane în întreţinere, 400 lei pentru o persoană în întreţinere, 500 lei pentru 2 persoane în întreţinere, 600 lei pentru 3 persoane în întreţinere, 800 lei pentru 4 sau mai multe persoane în întreţinere. Pentru salariile brute cuprinse între 1.501 şi 3.000 de lei, deducerea personală sau deducerile pentru persoanele luate în întreţinere se reduc de la sumele amintite până la 0.
În categoria persoanelor în întreţinere pot intra soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale căror venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 300 de lei lunar, cu excepţia pensiilor de urmaş, burselor primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare, premiilor şi alte drepturi obţinute de elevi şi studenţi în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale şi premiilor obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi jocuri olimpice/paralimpice. Potrivit legii, minorii în vârstă de până la 18 ani împliniţi sunt consideraţi întreţinuţi. Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi în zonele colinare şi de şes, respectiv de peste 20.000 de metri pătraţi în zonele montane.
Potrivit portalului noutatifiscale.ro, pentru un salariat care obţine la funcţia de bază un venit brut de 2.650 lei şi are trei copii minori în întreţinere, deducerea se va calcula astfel: 600 lei x (1 – (2.650 lei – 1.500 lei)/1.500 lei)), rezultând un câştig la salariu de 140 lei.
Pentru a beneficia de această deducere, salariatul trebuie să depună la Departamentul de resurse umane de la locul de muncă o declarație pe propria răspundere prin care își exprimă opțiunea de a avea funcția de bază la acel angajator sau nu. De asemenea, prin același document, el va informa plătitorul de venituri din salarii și despre persoanele pe care le are în întreținere (cu datele de identificare ale acestora: nume, prenume, cod numeric personal). Potrivit legii, salariatul este obligat să înştiinţeze plătitorul de venituri din salarii în termen de 15 zile calendaristice de la data la care s-a produs un eveniment care generează o modificare, astfel încât angajatorul/plătitorul să reconsidere nivelul deducerii începând cu luna următoare celei în care s-a produs evenimentul.