Cum se pot accesa fonduri europene prin PNDR
▲ Ieri au fost lansate primele trei măsuri ale Planului Naţional de Dezvoltare Rurală, prin intermediul căruia fermierii români pot accesa aproximativ 8 milioane de euro ▲ Programul este asemănător SAPARD, banii fiind alocaţi tot în baza unor proiecte depuse de solicitanţi ▲ Fermierii din 24 de judeţe, circa 390.000, vor putea primi în cont, începând de săptămâna viitoare, plăţile din fondurile europene aferente anului 2007 ▲
Fermierii români vor putea depune proiecte la oficiile judeţene de plăţi şi dezvoltare rurală, pe trei măsuri din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), a declarat, ieri, la lansarea PNDR, ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş. „Fermierii pot primi, pe aceste măsuri, un avans de 10% din valoarea eligibilă a proiectelor şi pot contracta o cofinanţare de la bănci, după aprobarea proiectului“, a explicat Cioloş. De asemenea, fermierii au posibilitatea de garantare a creditelor prin FGCR sau alte fonduri de garantare a IMM-urilor. Măsurile lansate ieri vizează modernizarea exploataţiilor agricole, creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi piscicole, precum şi dezvoltarea satelor şi infrastructură rurală. Potrivit secretarului de stat în MADR, Cornelia Harabagiu, aceste trei măsuri sunt cele mai importante din tot programul, dar şi cele mai aşteptate datorită impactului economic. „Prima etapă de depunere a proiectelor se va derula în perioada 3-28 martie 2008“, a spus Harabagiu. 347 de milioane de euro pentru modernizarea exploataţiilor agricole Pe măsura 121 - „Modernizarea exploataţiilor agricole“ sunt disponibile, în 2008, fonduri de peste 347,1 milioane de euro, pentru măsura 123 - „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere“, fondurile se ridică la 428,4 milioane de euro, iar cea mai importantă măsură, 322 - „Renovarea şi dezvoltarea satelor“ are disponibilă în 2008 o sumă 618,43 milioane de euro. România va primi de la Uniunea Europeană peste opt miliarde de euro pentru dezvoltare rurală, până în anul 2013. Valoarea totală a fondurilor europene, numai pe aceste trei măsuri, ajunge la aproape 3,5 milioane de euro. PNDR cuprinde 22 de măsuri, mai mult de jumătate dintre acestea fiind lansate în 2008, iar restul în 2009. PNDR a fost aprobat de Comisia Europeană în 20 februarie 2008. Programul cuprinde întreaga zonă rurală din România, adică 87,1% din teritoriu şi 45,1% din populaţia ţării la data de referinţă 1 iunie 2005. Agricultura din România va primi, pentru perioada 2007 - 2013, aproape 14 miliarde de euro, din care opt miliarde de euro pentru dezvoltare rurală şi 5,47 miliarde de euro plăţi directe în agricultură. La aceste sume se mai adaugă 20% cofinanţare de la bugetul naţional. 390.000 de fermieri vor primi banii europeni săptămâna viitoare Fermierii din 24 de judeţe, circa 390.000, vor putea primi în cont, începând de săptămâna viitoare, plăţile din fondurile europene aferente anului 2007, a anunţat, ieri, ministrul Agriculturii. „Voi trimite o scrisoare comisarului european, prin care îl voi anunţa că putem începe plăţile, fără să aplicăm coeficientul de reducere, deoarece suprafaţa eligibilă de plată este sub cea de referinţă, iar valoarea subvenţiei stabilite iniţial de 50,6 euro la hectar se menţine“, a precizat Cioloş. Acesta a mai adăugat că în această săptămână va începe efectiv calculul şi autorizarea plăţilor, pentru cele 390.000 de ferme. Suma alocată României pentru 2007, pentru plăţile directe la hectar, se ridică la 440 de milioane de euro, iar pentru 2008 la aproape 528 milioane de euro. De ieri, 3 martie, fermierii pot depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) cereri pentru plăţile directe pe suprafaţă din fondurile europene, aferente anului 2008. Campania de primire a cererilor pentru plata la hectar din fondurile Uniunii Europene se va derula în perioada 3 martie-15 mai 2008, fără penalizări. După această dată mai pot fi depuse cereri până în data de 9 iunie, dar cu penalităţi de 1%, pentru fiecare zi de întârziere din plăţile primite.