Cum trebuie administrat laptele praf la sugari
Sugarii alimentaţi artificial vor fi urmăriţi de către medicul de familie într-un ritm mai susţinut, iar controlul stării de sănătate şi al dezvoltării lor va fi mai frecvent efectuat, deoarece acest tip de alimentaţie reprezintă o probă de încercare a capacităţii lor digestive şi, totodată, un potenţial risc al tulburării toleranţei digestive.
În momentul în care se stabileşte trecerea de la alimentaţia artificială, orice produs alimentar administrat trebuie să aibă ca referinţă compoziţia laptelui matern. Laptele praf integral va fi adus prin diluţie la componentele şi proporţiile laptelui matern, având în vedere posibilităţile de digestie şi acoperire a necesarului caloric pentru vârsta sugarului care este alimentat artificial. Alimentaţia artificială impune respectarea unor norme stricte. Astfel, orice produs alimentar (lapte praf) se va introduce numai când sugarul este în deplină stare de sănătate. Introducerea alimentului se va face în mod progresiv, prin tatonarea toleranţei digestive cu cantităţi mici şi crescânde, suprimându-se la primele semne de apariţie a unor tulburări digestive. De asemenea, trebuie respectate cu stricteţe normele igienico-sanitare privind păstrarea, prepararea şi manipularea laptelui praf, cât şi a vaselor folosite în procesul pregătirii şi administrării acestora. Aceleaşi norme trebuie respectate şi de persoanele care le manipulează şi se ocupă de alimentaţia sugarului. În acest sens, vasele, biberonul, tetina, linguriţa vor fi bine spălate imediat după folosire, înainte de a se usca pe ele resturile alimentare. Pentru biberoane se vor folosi perii speciale. Înainte de utilizare, întreaga veselă se va steriliza. Este bine ca sugarul să aibă vesela lui, păstrată şi curăţată separat de a celorlalţi membri ai familiei. Programul de masă al sugarilor alimentaţi artificial va fi de cinci mese în 24 de ore, la patru ore interval, cu o pauză de noapte de 8 ore şi cu o durată a fiecărui prânz de cel mult 20 de minute. Dacă alimentaţia artificială este recomandată din prima lună de viaţă, atunci numărul de mese va fi de 6 sau 7, iar după două săptămâni de la naştere, la nou-născuţii bine dezvoltaţi se poate trece la un program de cinci mese în 24 de ore. Este bine de ştiut, de asemenea, că diversificarea alimentaţiei la sugarii hrăniţi artificial se poate face mai timpuriu decât la cei alimentaţi natural. Laptele trebuie administrat călduţ, la o temperatură de 37 de grade, apreciată de mamă prin picurarea de lapte pe pielea antebraţului său. Biberonul trebuie să aibă o poziţie înclinată, astfel ca tetina să fie plină, nelăsând posibilitatea trecerii aerului odată cu laptele în cavitatea bucală a sugarului. Orificiul tetinei trebuie să fie mic, astfel ca la răsturnarea biberonului, laptele să se scurgă picătură cu picătură.