Cum trebuie utilizate produsele fotoprotectoare
Produsele fotoprotectoare asigură protejarea împotriva efectelor nocive ale razelor solare. Fotoprotecţia este indispensabilă la copii şi constă în respectarea unor măsuri fizice şi chimice. Se cunoaşte în prezent faptul că pacienţii cu arsuri solare în copilărie prezintă un risc mult mai mare de a dezvolta cancer cutanat, în special melanom malign, la vârsta adultă.
Produsele fotoprotectoare pot fi clasificate în două categorii: - prima categorie cuprinde fotoprotectoare fizice, substanţe care reflectă toate radiaţiile ultraviolete şi ale spectrului vizibil (indiferent de lungimea de undă). Dintre acestea fac parte oxidul de zinc, dioxidul de titan sau particule micronizate acoperite cu silicon. - a doua categorie cuprinde fotoprotectoare chimice, diverse substanţe chimice care absorb selectiv energia ultravioletelor cu anumite lungimi de undă, de exemplu: acid para-aminobenzoic sau esteri ai acestuia, salicilaţi, benzofenone şi altele. Factorul de protecţie solară (SPF - sun protection factor) reprezintă raportul dintre doza eritematoasă minimă (doza de radiaţii solare care determină înroşirea pielii) în condiţii de fotoprotecţie şi doza eritematoasă minimă în absenţa acesteia. Cu cât factorul de protecţie este mai mare, cu atât fotoprotecţia este mai eficientă. Cantitatea de cremă de fotoprotecţie aplicată este esenţială, deoarece, dacă se aplică puţină cremă şi se întinde pe o porţiune mare de corp, scade nivelul de protecţie. Produsele fotoprotectoare disponibile, în special cele cu factor de protecţie solară (SPF - sun protection factor) peste 30, conţin ambele tipuri de substanţe fotoprotectoare. Unele produse permit bronzarea fără apariţia de arsuri, altele le previn pe amândouă. În alegerea unui produs fotoprotector trebuie să se ţină cont de spectrul de radiaţii luminoase blocat, de fototipul pacientului, de forma de prezentare (creme, loţiuni, geluri, spray-uri, rujuri), de potenţialul de sensibilizare, de menţinerea pe tegumentul ud (după baie sau transpiraţie), de frecvenţa aplicării şi de cost. Astfel, aplicarea produsului fotoprotector se face, în general, cu 20-30 de minute înainte de expunerea la soare, pentru a putea pătrunde în piele, şi se reaplică după 2-3-4 ore sau după imersia în apă sau efectuarea de exerciţii fizice solicitante. După ieşirea din apă, tegumentul trebuie bine uscat, deoarece picăturile de apă acţionează ca o lupă ce amplifică riscul de ardere a tegumentului şi se va aplica din nou crema fotoprotectoare. Pentru persoanele cu piele uscată se recomandă produsele fotoprotectoare sub formă de loţiune, iar pentru cele cu pielea grasă se recomandă produsele sub formă de gel. Pentru persoanele cu alergii la diverse produse de îngrijire ale pielii se recomandă creme de fotoprotecţie care să nu conţină acid para-aminobenzoic sau parfum, substanţe care sunt adesea implicate în producerea reacţiilor alergice. Produsele de machiaj nu trebuie combinate cu cremele de fotoprotecţie, deoarece fondul de ten şi pudra cresc posibilitatea de apariţie a coşurilor şi scad efectul fotoprotector al cremei. Există numeroase produse comerciale adaptate pielii copiilor şi cu diferiţi factori de protecţie solară. Pentru copii se recomandă alegerea unor produse cu factor de protecţie mare (SPF peste 15). La plajă se utilizează doar crema de fotoprotecţie. La persoanele cu păr roşcat sau blond şi piele albă, la copii şi la persoanele cu piele sensibilă se va aplica în primele zile o cremă de fotoprotecţie cu SPF50Â, iar după câteva zile se poate aplica cremă de fotoprotecţie 30 sau 20. La orice vârstă, fotoprotecţia este esenţială pentru a preveni efectele nocive pe termen scurt şi lung ale soarelui şi pentru a scădea riscul de apariţie a cancerului de piele. Eficienţa produselor fotoprotectoare depinde de respectarea cât mai exactă a instrucţiunilor de folosire.