Cumpărături sigure pentru masa pascală
Perioada premergătoare sărbătorii Sfintelor Paşti reprezintă un moment de vârf pentru activitatea comercială, produsele alimentare cele mai solicitate fiind carnea de miel, ouăle, cozonacii şi vinul.
După lunga perioadă de post şi rugăciune, creştinii ortodocşi se pregătesc să întâmpine Învierea Domnului Iisus Hristos cu ouă roşii, cozonac, pască şi carne de miel. Medicii îndeamnă la cumpătare, astfel încât organismul să se obişnuiască cu alimentele "grele" de frupt, iar inspectorii pentru protecţia consumatorilor îi sfătuiesc pe aceştia să acorde o atenţie deosebită termenelor de valabilitate ale produselor achiziţionate. "În această perioadă, comisarii ANPC realizează numeroase controale atât la produsele de post, cât mai ales la alimentele specifice sărbătorilor pascale. Sfătuim consumatorii să cumpere carnea de miel, ouăle, dar şi celelalte produse din locurile special amenajate, să fie atenţi la termenul de garanţie, să nu folosească la înroşirea ouălor alte vopsele în afara celor omologate", a declarat Constantin Cerbulescu, directorul ANPC. Carnea de miel trebuie comercializată doar după ce medicul veterinar a eliberat o autorizaţie care să arate că animalul a fost perfect sănătos. Achiziţia acesteia se va face numai din măcelării, magazine alimentare sau locuri special amenajate în pieţe, iar carnea va prezenta ştampila sanitar-veterinară. "Carnea trebuie să fie elastică şi să nu prezinte suprafaţă lipicioasă şi urât mirositoare. După achiziţionare se va transporta în condiţii igienice, cât mai repede, şi se va depozita la temperaturi de refrigerare, respectiv, 0-40C", recomandă comisarii ANPC. În ceea ce priveşte ouăle, consumatorii trebuie să verifice data ouatului, dacă este trecut termenul de garanţie, precum şi aspectul exterior. Înainte de punerea lor spre vânzare, ouăle sunt verificate la ovoscop, aparat care identifică mărimea "bănuţului". Potrivit specialiştilor, dacă bănuţul este mare, atunci oul este învechit şi poate fi dăunător; la spargere, ouăle nu trebuie să prezinte albuşul tulbure sau amestecat cu gălbenuşul. "Se va evita cumpărarea ouălor a căror coajă este crapată, murdară sau spartă. De asemenea, trebuie verificată data durabilităţii minimale, care este înscrisă pe ambalaj în cazul ouălor ambalate sau pe un afiş împreună cu alte informaţii precum categoria de calitate, categoria de greutate, o menţiune a metodei de creştere etc", se mai arată în recomandările ANPC. La vopsirea ouălor nu se va utiliza vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile, utilizarea altor tipuri de vopsele, decât cele achiziţionate din locuri autorizate, poate prezenta un pericol pentru sănătate.