Cumpătarea şi diversitatea, garanţia meselor sănătoase
După 41 de zile de post, perioadă în care ne-am abţinut de la produsele de origine animală, odată cu sărbătoarea Crăciunului primim dezlegare pentru toate tipurile de alimente. Specialiştii recomandă totuşi să fim cumpătaţi, să nu ne grăbim să mâncăm chiar din toate bucatele deodată şi nici să consumăm mult alcool. Abuzurile alimentare pot duce și la agravarea unor afecțiuni preexistente, ne atenţionează medicul nutriţionist Carmen Ungureanu, specialist în diabet, nutriție și boli metabolice.
Bucatele tradiționale extrem de gustoase și apetisante, precum și atmosfera de destindere în familie ne pot împinge să facem combinații inedite de alimente și să mâncăm prea mult. Pentru a evita unele probleme care pot apărea, doctorul Carmen Ungureanu ne recomandă ca „după perioada de post să ne alegem cu atenție alimentele pe care le vom consuma. Nu este nevoie să ne umplem farfuria cu toate mâncărurile specifice acestei perioade: tobă, caltaboși, sarmale, piftie, cârnați, salată boeuf, salată de vinete, cozonac ori prăjituri. Sunt suficiente zile de sărbătoare și putem alege, pe rând, în fiecare zi, alt produs pe care să-l mâncăm”, ne spune medicul Ungureanu.
Un alt aspect important de care trebuie să ținem seama este modul în care combinăm corect alimentele, căci masa de Crăciun este una îmbelșugată și, fie că suntem în familie sau într-o vizită, a gusta din toate bunătățile realizate de gazdă este o formă de-a o onora și atunci provocarea devine una și mai mare. În această privință medicul spune ca „la masa de sărbători să nu mâncăm mai mult decât la o masă obișnuită. Două feluri de mâncare sunt mai mult decât suficiente. Chiar dacă masa de Crăciun se întinde pe o perioadă mai lungă de timp, nu e recomandat să mâncăm mai mult în tot acest timp. Putem alege un aperitiv ușor, cu brânză de vaci slabă, legume proaspete, mezeluri slabe, chifteluțe din piept de pui sau curcan preparate la cuptor, salată boeuf și salată de vinete preparate fără maioneză, doar cu iaurt și muștar. La felul principal se poate consuma o porție de friptură de pui, curcan, mușchi de porc, alături de salată ori murături, sau pește slab gătit la grătar sau cuptor. Dacă dorim să avem la masa de sărbători sarmale, vom alege să le mâncăm cu multă varză și puțină mămăliguță, împreună cu câteva linguri de iaurt semidegresat. Două sarmale de mărime medie sunt suficiente. În acest caz, putem alege ca în locul antreului să luăm o supă de legume. În această perioadă a anului plină de tentații culinare e bine să nu uităm și de mișcare, de plimbări în aer liber, dacă este posibil, după fiecare masă principală”, a precizat dr. Carmen Ungureanu, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice.
Una dintre combinațiile pe care le întâlnim în perioada sărbătorilor este cea dintre mâncărurile grase și alcool. În această privință medicul recomandă ca, dacă dorim în mod deosebit să asociem și un pahar cu vin roșu, el să fie consumat după masă și să nu uităm să ne hidratăm suficient (pentru 1 pahar de vin să bem 3 pahare de apă).
Alimentele pline de grăsimi, cum sunt aceste bucate tradiționale, asociate cu consumul crescut de alcool pot conduce de la simple indigestii până la colică biliară sau chiar pancreatită acută. Dar medicul ne atrage atenția că „abuzurile alimentare pot duce și la agravarea unor afecțiuni preexistente (gastrită, hepatită cronică, dezechilibrarea diabetului zaharat). De aceea moderația este importantă în această perioadă, atât din punctul de vedere al alimentației, cât și al consumului de băuturi alcoolice”, a adăugat dr. Carmen Ungureanu.
În cazul în care apare un disconfort digestiv ușor din cauza alimentației, medicul îndeamnă la „repaus digestiv, iar la mesele ulterioare, consumul de alimente ușor digerabile (lactate și brânzeturi semidegresate, pâine prăjită, ciorbe de legume, pește slab la grătar). În funcţie de simptomatologie, putem utiliza diferite ceaiuri din plante medicinale sau medicamente de tipul antiacidelor, prokinetice intestinale sau dimpotrivă laxative (e bine ca medicația să fie folosită doar la recomandarea medicului curant). În caz de agravare a simptomatologiei este necesar să soliciți, fără întârziere, un consult medical specializat”, a adăugat medicul Carmen Ungureanu. (Dr. Carmen Ungureanu este medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice în cadrul Clinicii Nutrislim din București)