Cunoaşterea minorităţilor, un program pentru elevi

Data: 04 Martie 2010

Un program menit să contribuie la cunoaşterea minorităţilor din România, „O carte pentru biblioteca şcolii“, a fost lansat la cea de-a XV-a ediţie, aniversară, a Salonului de Carte, Presă şi Muzică Bucureşti. Programul prevede, printr-un acord de parte-neriat cu Editura Didactică şi Pedagogică, donarea către bibliotecile din ţară, cu precădere celor din şcolile primare şi din liceele de la sate, a unui important fond de carte despre istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale. „Încercăm să contribuim la o bună cunoaştere între copii, la vârsta la care sunt încă în măsură să înveţe ce este toleranţa, ce este acceptarea diversităţii şi a celuilalt“, a declarat Markó Atilla, secretar de stat în Departamentul de Relaţii Interetnice a Guvernului României, conform Agerpres. El a adăugat că volumele vor fi donate nu doar şcolilor „pur minoritare, ci mai degrabă celor mixte şi româneşti, pentru că o bună cunoaştere nu este doar aceea de sine, ci şi a celuilalt“.