Cupa Şahistului Nemţean

Un articol de: Ziarul Lumina - 31 Octombrie 2017

la Palatul Copiilor din Piatra Neamţ, fiind organizată de Asociaţia „Tineretul Ortodox Român" - filiala Piatra Neamţ, cu sprijinul şi susţinerea Protopopiatului Piatra Neamţ, care a pus la dispoziţie premiile oferite la finalul evenimentului.
Simon Bolivar spunea: „Şahul este un joc util şi onest, indispensabil în educarea celor tineri". În acest context, evenimentul organizat de A.T.O.R. Piatra Neamţ reprezintă un prilej pentru ca tinerii din oraş să se cunoască şi să petreacă un timp frumos împreună, exersându-şi abilităţile şi spiritul competiţional.

Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie săvârşită la Biserica „Adormirea Maicii Domnului" din Precista I, unde au participat tinerii atoreni, precum şi participanţii la concurs. La finalul Sfintei Liturghii, preşedintele Asociaţiei „Tineretul Ortodox Român" - filiala Piatra Neamţ, părintele Nicolae Nicău, a adresat un cuvânt de întărire participanţilor care se aflau în Sfânta Biserică: „Viaţa se poate compara cu o tablă de şah, omul, asemenea pionului, trăieşte în două timpuri diferite, timpul acestei vieţi, trăite în societate, şi veşnicia lui Dumnezeu, pe care o trăieşte prin intermediul sufletului. Pionii merg doar înainte, fără posibilitate de a da înapoi nici măcar un pas. Scopul şi puterea lor stă tocmai în posibilitatea de a se transforma într-o piesă de valoare mult mai mare. Cel care ajunge la capăt şi se transformă în regină, răsturnând balanţa valorică a meciului şi dând o mare forţă armatei din care face parte, este asemenea lui Hristos Care, ducându-şi viaţa până la capăt fără păcat, moare şi, înviind, îi salvează pe toţi. El e singurul care are un ideal pe tabla de şah. Dacă nu are posibilitatea de a se transforma în regină este ca omul fără posibilitatea de a învia după moarte".

După acest moment binecuvântat, echipa de organizare, alături de participanţi, s-a deplasat spre Palatul Copiilor, concursul începând cu mari emoţii atât pentru organizatori, cât şi pentru participanţi. În sistem elveţian, pe două categorii de vârste, competiţia a avut 5 runde, la finalul cărora cei 6 câştigători au primit premiile mult aşteptate. Chiar dacă nu toţi au primit premii, la acest eveniment toţi participanţii sunt câştigători, pe lângă experienţă îmbogăţindu-se şi cu unul sau doi prieteni. Spre sfârşit, înainte de înmânarea premiilor, membrii A.T.O.R. au susţinut un program de muzică folk, delectând participanţii.

Experienţa a fost unică, bucuria şi entuziasmul citindu-se pe chipurile tuturor participanţilor. Noi, tinerii atoreni din Piatra Neamţ, le suntem recunoscători şi le mulţumim în special: părintelui arhimandrit Nicodim Petre, pentru ideea acestui concurs, şi părintelui protopop Valentin Tofan, pentru frumoasa colaborarea dintre Asociaţia „Tineretul Ortodox Român" - filiala Piatra Neamţ şi Protopopiatul Piatra Neamţ. (Ţapu Gina, A.T.O.R Piatra Neamţ)