Curajul de a-L mărturisi pe Hristos

Un articol de: Liviu Suciu - 11 Martie 2011

Peste 300 de credincioşi au participat în după-amiaza zilei de duminică, 6 martie, în biserica Parohiei Vinga, Protopopiatul Arad, la o activitate cu caracter pastoral-misionar, iniţiată de preoţii ce aparţin Cercului pastoral-misionar "Dr. Patrichie Ţiucra" Vinga.

Programul a debutat prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu de către preoţii prezenţi, după care a fost prezentat un referat intitulat "Curajul de a-l mărturisi pe Hristos", în care au fost amintiţi sfinţii martiri din Sevastia şi Amoreea, pomeniţi la începutul Triodului, şi o scurtă învăţătură despre post şi rugăciune, susţinută de preotul paroh Suciu Liviu, în calitate de gazdă şi îndrumător misionar. Pornind de la textul evanghelic "Cel care va răbda până la sfârşit, acela se va mântui", Matei 24, 13, referentul a subliniat curajul şi tăria sufletească a Sfinţilor Mucenici, care au înfruntat chinuri cumplite şi au primit cununa muceniciei, rămânând neclintiţi în dreapta credinţă, mărturisindu-L pe Hristos. De la aceste exemple trebuie să se adape şi credincioşii de astăzi, confruntaţi cu tot felul de ispitiri şi încercări de deviere de la credinţa adevărată. Răsplata celor statornici a fost exprimată cu textul din cântările închinate tuturor sfinţilor: "ceata sfinţilor a aflat izvorul vieţii şi poarta Raiului". Prezentarea s-a încheiat cu rugăciunea: "Sfinţilor Mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă pentru noi lui Hristos, ca să se mântuiască sufletele noastre".