Curentul electric s-ar putea scumpi din cauza scăderii consumului
Preţul energiei electrice la consumatorul final ar putea creşte în acest an, din cauza scăderii consumului, a declarat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), directorul financiar al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, Răzvan Purdilă. „Industria energetică este un sector cu costuri fixe mari. Pe fondul scăderii consumului, aceste costuri s-ar putea reflecta în preţul la consumatorul final. Şi exporturile de energie electrică au scăzut din cauza reducerii apetitului de consum în statele vecine. În perioada de vârf de iarnă exportam anul trecut 1.000 MW, acum exporturile au fost de 600-700 MW“, a spus Purdilă.
Consumul de energie electrică în România a scăzut, în primele două luni din 2009, cu 9,6% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit companiei Transelectrica. „Nu este un efect sezonier, ci s-a redus consumul de producţie“, a declarat preşedintele director general al companiei Transelectrica, Adrian Băicuşi. El a explicat că următoarele două luni vor fi decisive pentru evoluţia consumului de energie electrică în România în 2009 şi că, dacă scăderea din prima jumătate a anului se va stabiliza în acest interval, atunci, pe parcursul anului, nu vor apărea alte diminuări ale consumului. Agenţia pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis, în decembrie, ca preţul energiei electrice pentru consumatori casnici să rămână nemodificat, de la 1 ianuarie 2009, dar a stabilit modificarea preţurilor pentru energia electrică destinată consumatorilor care nu au optat pentru schimbarea furnizorului de energie electrică. Astfel, pentru consumatorii noncasnici, ca urmare a procesului de diferenţiere pe regiuni, a rezultat o modificare a preţurilor, ceea ce a determinat, pe ansamblu, o creştere a preţului energiei electrice, la final, de circa 1,5%.