Curs de formare pentru clerici în Eparhia Clujului
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Sectorul de tineret, organizează în perioada iulie 2022 - martie 2023 un curs de formare pentru clericii responsabili cu activitățile de tineret în cadrul eparhiei. Cursul „Formator pentru formatori” a început cu o primă întâlnire, în 18-19 iulie, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Rebra-Parva, din județul Bistrița-Năsăud. Participanții au primit marţi, 19 iulie, vizita Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care le-a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și a rostit un cuvânt de învățătură, urmat de o sesiune de discuții și întrebări.
Cursul, la care participă 16 preoți responsabili cu activitățile de tineret din cele nouă protopopiate ale eparhiei, urmează să fie acreditat de Ministerul Educației şi este susținut de formatorii Bianca Elena Matei, director executiv al Institutului „Orthopraxis”, formator internațional, psihotraumatolog, consilier în adicții și asistent social, și Dana Matthews Bates, doctor în teologie, președintele Institutului „Orthopraxis” și fondator al Fundației „Noi Orizonturi”.
La întâlnire a fost prezentată programa modulelor și s-a stabilit programul întâlnirilor, modalități concrete de identificare a nevoilor și formularea direcțiilor strategice de intervenție: prin întâlniri săptămânale, cateheze și organizarea de tabere. În cele șase luni, grupul se va reuni în cadrul a 10 module, urmând a formula strategia de tineret din Eparhia Clujului pentru următorii ani.
Responsabilii implicați în proiect și coordonare sunt: consilierul cultural al arhiepiscopiei, pr. Cornel Coprean, inspectorii eparhiali de tineret din județele Bistrița-Năsăud şi Cluj, pr. Tudor Mudure-Iacob şi Oana Băilă, și responsabilul cu activitățile de tineret din Protopopiatul Dej, pr. Vlad Cristian Todoran.