Curs de formare profesională pentru ocupaţia „consilier în domeniul adicţiilor”
În perioada 20 octombrie - 4 noiembrie 2020, la Centrul naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” se desfăşoară cursul de formare profesională pentru ocupaţia „consilier în domeniul adicţiilor”, cod COR 263502, organizat de Federaţia Filantropia a Patriarhiei Române. Primele trei zile sunt dedicate pregătirii teoretice, fiind abordate subiecte legate de dependenţa digitală şi de droguri. În a doua parte, cursanţii vor aborda din perspectivă practică elementele teoretice, aceştia beneficiind de consultanţă din partea formatorilor, în vederea realizării unui proiect necesar pentru examenul de absolvire, care se va desfăşura în data de 6 noiembrie.
Prin intermediul acestui curs, este urmărită dobândirea de către cursanţi a unor competenţe şi abilităţi specifice cu privire la participarea în mod constructiv la viaţa socială şi profesională a persoanelor asistate, menţinerea integrităţii şi siguranţei lor, planificarea unor activităţi şi comunicarea cu beneficiarii, prevenirea şi informarea tinerilor şi adulţilor privind problematica dependenţei, consilierea persoanelor afectate direct sau indirect de dependenţă, îndrumarea pacienţilor pentru stabilirea tratamentului şi monitorizarea pacientului în timpul tratamentului de dezintoxicare şi posttratament.
Federaţia Filantropia organizează acest curs prin intermediul unui proiect finanţat de International Orthodox Christian Churches, adresându-se tuturor persoanelor licenţiate în domeniul sociomedical care doresc să lucreze sau sunt deja angajate în centre de zi, centre de plasament în regim de urgenţă, şcoli de reeducare, aşezăminte sociale şi alte instituţii care au ca beneficiari copii şi tineri cu diverse adicţii. Cursul este autorizat de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, certificatul obţinut la absolvirea lui fiind recunoscut la nivel naţional şi autorizat de aceste instituţii.