Curs de pictură bizantină pentru românii din Franţa
Creştinii din Franţa care vor să se iniţieze sau să aprofundeze tehnicile de pictură bizantină au posibilitatea să se înscrie la un curs special deschis pentru ei, informează Biroul de presă al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale. La Saint de Dolan (Lozere, 48) se va desfăşura între 11 şi 21 septembrie 2011 un stagiu de iniţiere şi perfecţionare în pictură şi desenul icoanelor bizantine după tehnica greacă. Cei care se vor înscrie pentru cursurile de iniţiere vor avea ca temă de inspiraţie pe Sfântul Arhanghel Gavriil, iar cei care vor merge pentru perfecţionare vor trebui să picteze icoane ale Maicii Domnului. Aceasta este o metodă de pedagogie didactică pentru iniţierea pas cu pas în desenul şi pictura icoanei şi va fi organizat de maica Macrina de la Comunitatea "Naşterea Maicii Domnului" - Le Ricardes. (S.D.)