Curs de schimb cu limită fixă pentru francul elveţian
Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a decis să fixeze o rată de schimb de 1,20 franci elveţieni pentru un euro şi a indicat că va achiziţiona masiv euro, fără a ţine seama de riscul de a deţine această valută, transmit Reuters şi AP. Decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de a fixa rata de schimb a fost adoptată din cauza "actualei supraevaluări masive a francului elveţian". Euro, care se tranzacţiona la 1,10 franci elveţieni înainte de anunţ, a urcat după aceea la 1,2024. "Cu efect imediat, nu vom mai tolera o rată de schimb sub nivelul minim de 1,20 franci elveţieni pentru un euro. SNB va impune această rată minimă cu maximă determinare", se arată în comunicatul băncii.