Curs festiv la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea
Absolvenţii programului de studiu Teologie Ortodoxă Pastorală, promoţia 2020-2024, ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din cadrul Universității din Oradea, şi-au încheiat de curând studiile universitare de licenţă, participând la cursul festiv.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită în capela facultăţii, fiind urmată de slujba de Te Deum săvârșită de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.
Cadrele didactice, studenții absolvenți și invitații acestora au participat, apoi, la festivitatea din Aula Magna a universității orădene, în prezența conducerii universității și a altor oficialități. Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie le-a transmis, cu acest prilej, absolvenților un gând de binecuvântare și de felicitare, îndemnându-i să aprofundeze și pe mai departe și să rămână ancorați în studiul Sfintei Scripturi, operele Sfinților Părinți și al altor scrieri cu caracter teologic.