Curs festiv la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi
O nouă generaţie a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi a încheiat ciclul cursurilor liceale, moment marcat printr-un curs festiv organizat luni, 29 mai. La acest final de drum, alături de tinerii absolvenţi s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareş Bucur.
În cadrul Sfintei Liturghii săvârşite în capela seminarului gălăţean, a avut loc festivitatea predării cheii şcolii teologice următoarei generaţii de elevi, considerată de către absolvenţi „simbolul succesiunii andreene”. Prin acest moment solemn se arată an de an legătura neîntreruptă între generaţii şi preluarea unei responsabilităţii de către cei ce se apropie de ultima treaptă a pregătirii în şcoala teologică gălăţeană.
După slujbă, chiriarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură şi i-a felicitat pe cei 40 de seminarişti de la secţiile pastorală şi patrimoniu cultural, absolvenţi ai acestei promoţii. Tinerii au rostit, la rândul lor, discursurile festive, adresând cuvenită mulțumire dascălilor, părinților și tuturor celor care le-au fost alături și i-au sprijinit pe parcursul celor patru ani de studiu. Cursul festiv a fost organizat în parcul unităţii şcolare, în cadrul căruia au fost acordate diplome de onoare profesorilor, precum şi diplome de recunoaştere a meritelor elevilor absolvenţi.