Curs festiv pentru studenții teologi și elevii seminariști din Episcopia Caransebeşului

Un articol de: Arhid. Pavel Canea,   Darius Herea - 23 Mai 2019

La sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, studenţii şi elevii seminarişti de la instituţiile de învăţământ teologic din Episcopia Caransebeşului au participat la Sfânta Liturghie în Biserica ocrotită de Sfinții Împărați ce se află în incinta Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. 

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor de preoți și diaconi, format din profesori, masteranzi și studenți ai instituției de învățământ teologic caransebeșean, condus de arhimandritul Constantin Timiș, vicar eparhial.

La hramul Bisericii de lemn de la Seminar au fost prezenți elevii și studenții teologi, conducerea celor două instituții de învățământ teologic, conducerea Universității „Eftimie Murgu” din Reșița şi numeroși cre­dincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de către elevii și studenții teologi, dirijați de părintele profesor Petru Paica. 

Cu ocazia hramului, după slujirea Sfintei Liturghii, elevii clasei a XI-a au primit din partea colegilor care vor absolvi anul acesta cheia Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu”.

Ziua a continuat în Sala festivă „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului Eparhial unde s-a desfășurat Cursul festiv pentru promoţia 2019, susținut de pr. lect. dr. Daniel Alic. Au urmat luări de cuvânt din partea reprezentanților anilor terminali și din partea părinților îndrumători, diriginți și conducerea Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, reprezentată de prorectorul  conf. dr. ing. Cristian Paul Chioncel. 

„Pentru Episcopia Caranse­beșului, acest moment festiv este unul special pentru că ne punem încrederea în toți acești absol­venți care în activitatea lor de mai departe vor duce mesajul pe care cadrele didactice au încercat să-l pună în inima lor. Mesajul fundamental este mesajul creș­tin, iar pe lângă acesta este și un mesaj de implicare într-o societate care relativizează accentele spirituale din ce în ce mai puțin relevante pentru omul contemporan. De aceea, noi i-am încurajat la Episcopia Caranse­beșului și îi așteptăm să devină colaboratori și misionari în parohiile din eparhia noastră și la catedra de teologie în școlile din județul Caraș-Severin”, a subliniat arhimandritul Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

Studenţii absolvenți au „predat cheia” colegilor lor mai mici şi au primit diplome, oferind la rândul lor flori cadrelor didactice. Această tradiţie este un gest simbolic prin care se face referire la continuitatea învăţământului teologic pe meleaguri bănăţene, neîntreruptă vreme de 150 de ani.