Curs pentru persoanele defavorizate din Dolj

Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 14 Septembrie 2011

11 persoane cu dizabilităţi din judeţul Dolj au absolvit recent cursul organizat de Asociaţia "Vasiliada", ONG patronat de Mitropolia Olteniei, pentru calificarea în meseria de lucrător comercial. "Pe tot parcursul celor două luni, cât a durat cursul, elevii noştri s-au dovedit foarte conştiincioşi şi sârguincioşi, iar rezultatele au fost pe măsura eforturilor lor. Acest curs a fost pentru ei o provocare, o încurajare de a se autodepăşi, a-şi găsi un loc de muncă şi a duce o viaţă normală", a spus asistent social Maria Grigorie. Proiectul "Centrele de Incluziune Socială" este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi se desfăşoară în opt regiuni ale ţării. Scopul principal este legat de promovarea măsurilor specifice pentru facilitarea accesului pe piaţa muncii a unui număr de peste 4.000 de persoane (grupuri vulnerabile, inclusiv persoane asistate, voluntari, personal al Centrelor de Incluziune Socială).