Curs postuniversitar de Teologie, Filosofie şi Ştiinţă

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu - 24 Martie 2011

La Bucureşti a început ieri un curs postuniversitar de lungă durată dedicat dialogului dintre Teologie, Filosofie şi Ştiinţă, din perspectivă ortodoxă. Primul de acest gen în ţara noastră, cursul face parte dintr-un proiect internaţional care se desfăşoară pe o durată de doi ani şi este organizat de Centrul de Dialog şi Cercetare în Teologie, Ştiinţă şi Filosofie al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, şi Centrul de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.

 

 

 

Peste 50 de profesori de liceu au participat ieri la primul curs universitar dedicat dialogului dintre Teologie, Filosofie şi Ştiinţă, care a avut loc la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti. Cursul care se adresează în special cadrelor didactice de liceu urmăreşte să prezinte subiecte actuale din Filosofie şi Ştiinţă în perspectivă teologică. Cursul încearcă să le ofere profesorilor o formare specifică menită să-i ajute în activitatea didactică, astfel încât elevilor să li se creeze o viziune generală asupra disciplinelor din curricula şcolară. "Motivaţia noastră pleacă tocmai de la acest deziderat, de a încerca să valorificăm perspectiva care poate să dea mărturie de ceea ce înseamnă răspunsuri adecvate la probleme foarte complexe ale acestui domeniu. Este un domeniu care prezintă şi multiple riscuri, şi de aceea este nevoie, pentru dezvoltarea unei conştiinţe a unui dialog onest în care să evităm deopotrivă atitudinile unilaterale şi reducţioniste. Încă o dată, cred că motivaţia acestui curs are în vedere şi nevoile efective ale profesorilor, nu e vorba de a etala anumite cunoştinte care să răspundă unor curiozităţi de tip intelectualist", ne-a declarat directorul Centrului de Dialog şi Cercetare în Teologie, Ştiinţă şi Filosofie al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, conf. Adrian Lemeni.

 

 

 

 

Vor preda profesori din domenii ştiinţifice diferite

 

 

 

 

Cursurile vor conţine perspective teologice, filosofice şi ştiinţifice prezentate de profesori ca: Adrian Lemeni, conferenţiar la Catedra de teologie sistematică a Facultăţii de Teologie "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, Ştefan Trăuşan-Matu, specialist în inteligenţa artificială şi profesor universitar la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, Costea Munteanu, specializat în economie internaţională şi profesor universitar la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Seminariile sunt susţinute de diac. Sorin Mihalache, asistent universitar la facultăţile de teologie ortodoxă din Bucureşti şi Iaşi. De asemenea, cursanţii vor participa şi la un modul pedagogic.

 

 

Cursurile postuniversitare referitoare la dialogul dintre Teologie, Filosofie şi Ştiinţă se desfăşoară în cadrul unui proiect internaţional pe o perioadă de doi ani, în două serii.

 

 

Proiectul internaţional, axat pe componentă educaţională în domeniul relaţiei dintre Religie, Filosofie şi Ştiinţă din perspectivă ortodoxă, este structurat pe trei mari componente: "O primă componentă se referă la acest curs postuniversitar de lungă durată, o a doua componentă se referă la un curs de scurtă durată cu mai multe serii, unde într-o formă concentrată vor fi prezentate temele din cadrul cursului de lungă durată, şi o a treia componentă, care se referă la şcolile de vară, unde începem să dezvoltăm mai ales dimensiunea de cercetare, de abordare mai aplicată a temei specifice focalizate pe domeniul relaţiei dintre religie, filosofie şi ştiinţă", a mai spus Adrian Lemeni.

 

 

La nivel naţional, proiectul este coordonat de pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prorector al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.