Curs şi sesiune de formare în proiectul FORTE la Alba Iulia şi Agnita
Astăzi, la Alba Iulia, se încheie modulul cursului regional de planificare strategică din cadrul proiectului FORTE - Formare Trainică pentru Parteneriat Social. La cursul susţinut de specialişti de la Federaţia Filantropia şi Global Commercium Development SRL participă echipele locale şi delegaţiile Arhiepiscopiei Alba Iuliei şi ale Episcopiei Oradiei, scopul acestuia fiind pregătirea etapelor de planificare strategică ce urmează să se deruleze în cadrul proiectului.
"Prin cursurile de planificare strategică atingem, concomitent, două dintre obiectivele majore ale proiectului FORTE, respectiv componenta de dezvoltare organizaţională prin planificare şi planuri operaţionale şi componenta de formare şi pregătire. Această componentă de planificare strategică este importantă pentru că pune la dispoziţia centrelor eparhiale o serie de proceduri şi instrumente pe care le vor folosi pentru a identifica domeniile în care vor să dezvolte activitatea sau să consolideze ceea ce există, astfel încât să poată avea asigurată sustenabilitatea din punctul de vedere al resurselor umane şi financiare", a spus consilierul patriarhal şi coordonatorul de proiecte în cadrul Sectorului social-filantropic al Patriarhiei Române, pr. Dorel-Nicolae Moţoc. În organizarea cursului, un rol important îl are Centrul de resurse Dynamis de la Alba Iulia, creat odată cu implementarea proiectului FORTE în Arhiepiscopia Alba Iuliei. Sesiune de informare în cadrul proiectului FORTE la Agnita O nouă sesiune de informare în managementul serviciilor sociale a avut loc pe 13 martie, la Protopopiatul Agnita, judeţul Sibiu. Evenimentul a fost organizat de Centrul de resurse al Arhiepiscopiei Sibiului, în cadrul proiectului FORTE - Formare Trainică pentru Parteneriat Social. Prin Centrul de resurse de la nivelul Arhiepiscopiei Sibiului se furnizează atât consiliere, cât şi cursuri de formare şi sesiuni de informare pentru preoţii şi angajaţii parohiilor, precum şi pentru voluntarii care lucrează în parohii şi asociaţiile partenere. Tematicile abordate sunt în strânsă legătură cu studiul făcut în cadrul proiectului FORTE, în care s-au evaluat nevoile de formare din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului. Au fost prezentate, printre altele şi activităţile Serviciului de Asistenţă Socială al Arhiepiscopiei Sibiului, punându-se accent pe activitatea Biroului de asistenţă primară. (Mihai Mocan, Simona Dragomir)