Curse TAROM spre China și SUA
TAROM va opera 4-5 curse spre China şi Statele Unite, în contextul în care există cerere pe piaţă, a anunţat directorul comercial al instituţiei, Sorin Georgescu, după evenimentul în care a fost prezentată a doua aeronavă închiriată de TAROM, Boeing 737-800 numită „Marea Unire”. Frecvenţa curselor este importantă în contextul competiţiei existente, susține Georgescu. „Spre exemplu, din Istanbul şi Frankfurt sunt câte două-trei curse pe zi către Statele Unite”, a explicat acesta. În prezent, gradul de încărcare al TAROM este de 67%, iar la finalul anului ar putea ajunge la 90%.