Cursul ar putea coborî la 4,15 lei/euro
Confruntată cu perspectiva unei noi ratări a ţintei de inflaţie, BNR a început să lupte cu scumpirile prin intervenţii indirecte pe piaţa valutară care susţin întărirea leului în raport cu euro şi, astfel, poate fi temperată presiunea asupra preţurilor mărfurilor din import, apreciază analiştii băncilor. Leul s-a întărit cu 1,17% de la începutul anului, redobândind o parte din decalajul înregistrat faţă de alte monede din regiune, însă rămâne în urmă în ceea ce priveşte recuperarea deprecierii marcate de la începutul crizei, potrivit unei analize realizate de casa de brokeraj X-Trade Brokers. În opinia specialiştilor, nivelul de 4,20 lei pentru un euro poate fi un suport pe termen scurt, iar "testarea" pragului de 4,15 lei pentru un euro este foarte posibilă în viitorul apropiat. "Leul rămăsese mult în urma monedelor din regiune. Dacă zlotul şi coroana cehă sunt cu peste 20% mai puternice faţă de minimele crizei financiare, leul abia a recuperat 5%. Mişcarea recentă de apreciere a monedei naţionale se face într-un ritm prudent, încrederea în revenirea economiei româneşti fiind, încă, limitată de incertitudini. Nivelul de 4,20 lei pentru un euro poate marca un suport pe termen scurt, însă, dacă nu apar evenimente importante greu previzibile în prezent, pieţele ar putea încerca să vizeze zona de 4,15 lei pentru un euro", este de părere directorul general al X-Trade Brokers, Victor Safta.