Cursul festiv al studenţilor teologi de la Dunărea de Jos
În data de 15 iunie 2011, la Centrul Eparhial din Galaţi a avut loc cursul festiv la
finalizarea studiilor absolvenţilor promoţiei 2011, din cadrul Departamentului teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie Galaţi. Anul acesta au absolvit 34 de studenţi ai cursurilor de licenţă şi 32 de masteranzi. Programul a debutat cu participarea tinerilor teologi la slujba Sfintei Liturghii, oficiată în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi de către un sobor de preoţi în frunte cu pr. consilier Lucian Petroaia, din cadrul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul, în prezenţa chiriarhului Dunării de Jos. Sfânta Liturghie a fost urmată de săvârşirea slujbei de Te Deum, ca mulţumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu, după care, în Sala "Episcop Chesarie Păunescu" din cadrul Centrului Eparhial, s-a desfăşurat, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cursul festiv al absolvenţilor de teologie didactică şi teologie asistenţă socială, precum şi a masteranzilor, în prezenţa cadrelor didactice. Profesorii şi absolvenţii au rostit scurte alocuţiuni adecvate momentului festiv al absolvirii cursurilor de licenţă şi masterat. În cuvântul adresat participanţilor, Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a subliniat importanţa cooperării dintre Eparhie şi Universitate, pentru aprofundarea rolului educaţiei creştine şi promovării valorilor credinţei în viaţa creştinilor din toate comunităţile parohiale, centrele sociale şi cele culturale ale zonei Dunării de Jos. Şi la Cluj-Napoca s-a desfăşurat ieri festivitatea de încheiere a anului şcolar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox. După cum informează site-ul radiorenasterea.ro, la festivitate au participat Înalt Preasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, Preasfinţitul Episcop-vicar Vasile Someşanul, părintele Iustin Tira, vicarul administrativ al eparhiei, părintele arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din eparhie, părintele Cristian Sonea, directorul Seminarului Teologic, părintele Liviu Vidican Manci, inspector pentru cateheză, şi alte cadre didactice ale instituţiei.