Cursuri clericale la Seminarul Teologic Ortodox din Craiova
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, luni, 21 august, a avut loc deschiderea oficială a cursurilor clericale pentru definitivat și gradul al II-lea. Aceste cursuri dedicate preoților din Mitropolia Olteniei se desfășoară în perioada 21 august - 1 septembrie, în sălile de curs ale Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul”, din Craiova. Tema generală a cursurilor este în acord cu Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și cu Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, în Patriarhia Română.
Cursurile vor fi predate de către părinții profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova. De asemenea, fiecare preot cursant a primit la deschidere volumul colectiv „Pastorație, Filantropie și Psalmodie”, coordonat de pr. prof. univ. dr. Nicolae Răzvan Stan, decanul facultății, și publicat sub egida editurii Mitropoliei Olteniei.
Pr. dr. Adrian Lupu, consilier eparhial, a transmis cuvântul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu.
La final, cursurile prevăd organizarea unui examen oral pentru obţinerea definitivatului în preoţie şi a unui examen scris atât pentru obţinerea gradului al II-lea, cât şi a definitivatului. În urma acestor examene se vor elibera diplome de absolvire a cursurilor clericale. Festivitatea de absolvire este programată pentru ziua de 30 august.