Cursuri de chitară în Protopopiatul Bran-Zărneşti

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 12 Martie 2016

O clasă formată din 18 elevi proveniţi din familii din oraşul Râşnov şi din zona Branului participă în fiecare săptămână la cursurile de chitară ţinute de profesoara Florenţa Dobrescu la sediul Protopopiatului Bran-Zărneşti. Copiii sunt talentaţi şi beneficiază de pregătirea oferită de profesoara Florenţa Dobrescu, dezvoltându-şi astfel pregătirea primită la şcoală prin cultivarea talentului muzical şi vocaţional.

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu, Protoieria din Râşnov a pus la dispoziţie, gratuit, spaţiul în care se desfăşoară această activitate didactică. Peste timp aceşti copii vor păstra amintirea orelor de muzică din sediul Protopopiatului unde, sub protecţia plină de har a icoanei Sfinţilor Arhangheli Mihai şi Gavriil şi sub îndrumarea unui dascăl înzestrat cu talent, au învăţat taina ştiinţei de a se bucura, exprimând exuberanţa copilăriei şi a tinereţii, prin cântec”, ne-a spus protopopul de Bran-Zărneşti, Gheorghe Colţea.