Cursuri de duhovnicie în judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud
Preoţii din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud participă la cursurile de duhovnicie organizate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Cursurile de acest gen au loc în fiecare an, în luna februarie, la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj şi la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Rebra Parva.
La cursurile de duhovnicie sunt invitaţi să participe monahi şi duhovnici cu experienţă liturgică şi pastorală, care să îi îndrume pe preoţii mai tineri în taina duhovniciei. Preoţii sunt invitaţi la o trăire liturgică mai intensă prin sfintele slujbe oficiate la mănăstirile unde au loc aceste cursuri. De asemenea, clericii pot afla de la preoţi şi monahi cu experienţă pastorală, ce înseamnă să fie un bun duhovnic.
Cursurile îşi propun să faciliteze dialogul dintre preoţii tineri şi duhovnicii mai învăţăţi pe teme de mare importanţă precum: rolul duhovnicului, actualitatea canoanelor în societatea de astăzi şi legătura dintre spovedanie şi împărtăşanie, conform celor precizate de pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
„Prin abordarea acestor subiecte, se doreşte o mai bună asimilare de către preot a conştiinţei misionare pe care trebuie să o aibă faţă de credinciosul care vine să se spovedească, ştiut fiind faptul că de tactul cu care el gestionează această relaţie depinde recuperarea sau pierderea credinciosului“, a mai spus pr. consilier Bogdan Ivanov.
Cursurile de duhovnicie sunt organizate în două serii, una pentru preoţii din judeţul Cluj, care se va desfăşura la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ de la Nicula, în perioada 9-12 februarie, şi la care vor participa aproximativ 20 de clerici din cele şase protopopiate ale judeţului, şi o altă serie, pentru preoţii din judeţul Bistriţa-Năsăud, care se va desfăşura la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Rebra Parva, în perioada 16-18 februarie, şi pentru care au fost selectaţi să participe 15 clerici din cele trei protopopiate, Bistriţa, Beclean şi Năsăud.
La ambele întâlniri va fi prezent şi Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care va deschide lucrările acestor cursuri şi care va purta un dialog cu preoţii clujeni şi bistriţeni, oferindu-le în acelaşi timp sfaturi şi îndemnuri părinteşti.