Cursuri de duhovnicie pentru preoţii clujeni şi bistriţeni
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului organizează în luna februarie o nouă serie de cursuri de duhovnicie pentru preoţii clujeni şi bistriţeni. Cursurile se vor desfăşura la Mănăstirea Parva-Rebra şi la Mănăstirea Nicula şi vor avea forma unor colocvii cu tematică practică şi formativă, constând în dezbateri între tineri preoţi, duhovnici, monahi şi mireni.
Prima serie a cursurilor de duhovnicie din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului are loc între 10-13 februarie la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ de la Parva Rebra, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Sesiunea este destinată în special preoţilor din protopopiatele Bistriţa, Năsăud şi Beclean. A doua serie a cursurilor de duhovnicie va avea loc în perioada 17-20 februarie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ de la Nicula, judeţul Cluj, şi se va adresa preoţilor din protopopiatele judeţului Cluj. În ambele sesiuni preoţii vor participa la programul liturgic al mănăstirii, iar discuţiile şi dezbaterile vor avea loc în perioada în care nu se oficiază slujbe.
„Având în vedere faptul că spovedania este una dintre cele mai puternice şi mai importante instituţii ale Bisericii, pentru că acolo se reaşează omul în raportul său firesc cu Dumnezeu, dar şi cu sine însuşi, este important ca preoţii să fie permanent pregătiţi şi în contact cu ceea ce presupune arta duhovniciei. De aceea ne-am gândit ca la aceste întâlniri să participe atât preoţi tineri, care au nevoie de îndrumare şi de sprijin în misiunea lor pastorală, dar şi preoţi cu experienţă, care pot să-i ajute pe cei tineri şi, împreună, pot să construiască un dialog foarte util şi să se îmbogăţească reciproc“, a precizat pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
La aceste întâlniri vor participa mai mulţi invitaţi.
„Va participa, în primul rând, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, cu a cărui binecuvântare se desfăşoară şi această serie a cursurilor de duhovnicie, preoţi, monahi şi mireni, tocmai pentru că spovedania este o instituţie care nu-i priveşte doar pe preoţi, ci şi pe mireni, care sunt beneficiarii scaunului de spovedanie şi a ceea ce primesc ca sfat duhovnicesc din partea preotului duhovnic“, a adăugat pr. Bogdan Ivanov.