Cursuri de formare a preoţilor din Protoieria Ploieşti

Data: 30 Octombrie 2012

La Centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog Prahova s-a desfăşurat ieri, 30 octombrie, cea de-a doua sesiune de formare a preoţilor privind prevenirea şi combaterea consumului de alcool şi alte droguri. "Despre prevenirea şi combaterea comportamentelor de tip adictiv au vorbit Aida Dima şi inspectorul Mihai Postelnicul, care au subliniat marile probleme la care se expun tinerii, şi nu numai. Tot în cadrul întâlnirii, preoţii au dialogat cu cei doi formatori şi au arătat că noi, preoţii, care la rându-ne formăm duhovniceşte pe fiii noştri, facem toate eforturile pentru a limita efectele acestui păcat, pentru a fi alături de cei dependenţi, povăţuindu-i duhovniceşte, vizitându-i la spital şi atunci când a fost nevoie i-am ajutat şi material pentru a putea trece peste aceste situaţii nedorite. De asemenea, am discutat şi despre rolul instituţiilor statului în îndepărtarea cauzei şi diminuarea efectelor. Facem menţiunea că aceste cursuri se desfăşoară în trei sesiuni, prima a fost în luna iulie, iar ultima va fi în luna decembrie 2012", a precizat pr. protoiereu Ştefan Muşat, al Protoieriei Ploieşti. (I.B.)