Cursuri de formare în cadrul proiectului „Împreună pentru servicii sociale mai bune“
Al doilea modul al cursurilor de formare de formatori, desfăşurat în cadrul proiectului "Împreună pentru servicii sociale mai bune", are loc începând din 9 iulie până pe 13 iulie 2012, la Aşezământul social-filantropic "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" de la Lacul Sărat, judeţul Brăila. Cursul este organizat în beneficiul organizaţiilor membre ale Federaţiei Filantropia. Prin intermediul cursului, participanţii îşi vor dezvolta abilităţile de lucru cu adulţii, gestionarea proceselor de grup şi echipă, vor identifica propriile stiluri de învăţare şi relaţionare în situaţii de conflict şi vor cunoaşte propriile roluri în cadrul grupului. După finalizarea cursului, cei 14 participanţi, reprezentând 7 organizaţii membre ale federaţiei, vor dobândi abilităţile necesare pentru a susţine module de formare pe diferite teme în beneficiul organizaţiilor din care provin. Acest curs face parte dintr-un ciclu de cursuri care vor continua pe parcursul anului. Tematicile următoare vor fi legate de managementul echipei, leadership, management operaţional, managementul resurselor umane şi atragere de resurse. Demarat în septembrie 2010, proiectul "Împreună pentru servicii sociale mai bune" este implementat de Organizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin-Ortodoxă (IOCC România), în parteneriat cu Federaţia Filantropia şi Patriarhia Română. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. (G.C.P.)