Cursuri de îndrumare duhovnicească pentru preoţi la Mănăstirea Rebra‑Parva
La Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Rebra-Parva, județul Bistrița-Năsăud, s-au desfășurat, între 3 şi 6 aprilie, a doua serie a cursurilor preoțești de duhovnicie pentru clericii din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Prima serie a avut loc în luna martie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, judeţul Cluj.
Cursurile de îndrumare duhovnicească au început cu un Te Deum, în biserica așezământului monahal, în prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Ierarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură pe tema „Părintele duhovnicesc și rolul lui în tămăduirea societății secolului XXI devenită tributară patimilor”.
În cadrul cursurilor, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, le-a adresat participanţilor, miercuri, 5 aprilie, un cuvânt de învățătură pe tema „Indicii pastorale la Cuvioșii Varsanufie și Ioan”.
În cele patru zile de curs, cei 20 de preoți cursanți au participat la programul liturgic al mănăstirii, au discutat pe diferite subiecte, dintre care: „Spovedania în contextul religios actual”, „Spovedania și duhovnicia în cazuri speciale din punct de vedere religios-moral și psihic” etc.
Printre invitaţii care au discutat cu preoţii cursanţi s-au aflat eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, arhim. lect. dr. Simeon Pintea, duhovnicul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, arhim. prof. Samuel Cristea, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Cuvioasă Elisabeta” din Cluj-Napoca, ierom. Paisie Borza, și decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, prof. dr. Adrian Opre.
Scopul cursurilor de duhovnicie este să construiască un dialog între duhovnici și preoții cursanți pe subiecte de mare importanță pentru misiunea pastorală.