Cursuri de pictură şi cateheze la Parohia din Aarhus, Danemarca
La Parohia "Izvorul Tămăduirii şi Sfintele Cuvioase Parascheva, Teodora de la Sihla şi Ana de Novgorod", din Aarhus, Danemarca, cu binecuvântarea şi îndrumarea Preasfinţitului Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a fost înfiinţată o filială a Centrului pentru tineret "Ştefan cel Mare şi Sfânt" al Episcopiei.
Centrul are în vedere promovarea cărţilor religioase în rândul tinerilor, organizarea unor conferinţe la care sunt invitaţi duhovnici, profesori de teologie şi personalităţi culturale, precum şi desfăşurarea unor activităţi care să aibă ca scop întărirea unităţii românilor din diaspora şi a legăturilor lor cu patria-mamă. Tinerii de aici se implică activ în sprijinirea preotului şi a Consiliului parohial în aducerea la îndeplinire a deciziilor Sfântului Sinond şi ale chiriarhului locului. Buletin parohial Pentru a veni în sprijinul credincioşilor români din Aarhus, sub coordonarea preotului Mihai Radu Crăciunescu şi prin colaborarea unor credincioşi, se editează Buletinul parohial "Cruce şi Înviere" , care se distribuie în mod gratuit. "Acest buletin parohial se doreşte a fi nu doar un simplu instrument de informare, ci şi o publicaţie de unde credincioşii pot găsi răspunsuri la cele mai diverse întrebări duhovniceşti. Vieţile sfinţilor, cuvinte de folos ale unor renumiţi teologi sau mari duhovnici, poezii religioase, precum şi date legate de marile sărbători creştine, sunt printre subiectele pe care le propune publicaţia noastră", ne-a declarat părintele paroh Mihai Radu Crăciunescu. Tot în cadrul parohiei, sub îndrumarea domnului Constantin Leonte, pictor-restaurator, se organizează cursuri de pictură bisericească. Acestea sunt gratuite şi sunt organizate de membrii Consiliului parohial, cu sprijinul conducerii Catedralei catolice din Aarhus. Activităţi educative pentru păstrarea identităţii româneşti Credincioşi de toate vârstele participă regulat la cursurile de cateheză care se desfăşoară sub îndrumarea doamnei Maria Iuliana Samsing, absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, şi a părintelui paroh. "Avem în vedere şi desfăşurarea altor activităţi care să ducă la păstrarea identităţii româneşti, a religiei ortodoxe sau "vechea lege românească", cum i se mai spune, a limbii române, a purităţii sufletului românesc, a ceea ce am primit mai bun de la cei de dinaintea noastră", ne-a mai spus părintele paroh. Parohia "Izvorul Tămăduirii şi Sfintele Cuvioase Parascheva, Teodora de la Sihla şi Ana de Novgorod", din Aarhus, Danemarca, a fost înfiinţată în august 2008, când Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a numit ca păstor pentru comunitatea românilor ortodocşi de aici pe părintele Mihai Radu Crăciunescu. După mai multe demersuri, Parohia Ortodoxă Romană din Aarhus a fost recunoscută de către autorităţile daneze la data de 6 aprilie 2010. Un rol deosebit în derularea acestor demersuri l-a avut domnul Nicolae Matei, rezident în Aarhus din 1986 şi membru al Uniunii Scriitorilor din Danemarca.