Cursuri de recalificare organizate în mai

Data: 26 Aprilie 2023

Un set de 132 de programe de formare profesională, care vizează recalificarea gratuită a 1.932 de persoane, va fi derulat în decursul lunii mai, la nivel naţional, a anunţat ANOFM. Cursurile cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: lucrător comercial, operator introducere, validare şi prelucrare date, agent de securitate etc. Pe județe, cei mai mulți participanți la programele de recalificare vor fi la Bucureşti (154 de persoane), Dâmboviţa (140) şi Braşov (98). (C. Z.)