Cursuri de vară la Tismana

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 01 Iulie 2010

Facultatea de Teologie din Craiova va organiza în perioada 22-24 iulie, cu sprijinul Arhiepiscopiei Craiovei, mai multe cursuri de vară la Tismana. În cadrul primului colocviu se va discuta despre "Reflecţii asupra credinţei şi spiritualităţii ortodoxe". Scopul acestei activităţi este stimularea cercetării biblice, precum şi aplicarea cunoştinţelor teologice dobândite în practica profesională. Conferenţiari vor fi profesori din cadrul Facultăţii de Teologie, precum şi personalităţi culturale marcante ale oraşului Craiova.