Cursuri misionar-pastorale pentru obţinerea gradelor clericale

Data: 15 Mai 2013

În perioada 17 iunie - 5 iulie 2013 în cadrul Facultăţii de Teologie Justinian Patriarhul din Bucureşti se vor desfăşura cursuri misionar-pastorale pentru obţinerea gradelor clericale de către personalul clerical din cadrul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, informează Basilica. 

Clericii care îndeplinesc condiţiile regulamentare pentru a se înscrie la cursuri în sesiunea iunie 2013, precum şi să întocmească dosarul de înscriere în conformitate cu Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale de către personalul clerical, aprobată prin hotărârea Sfântului Sinod nr. 1199/2008 sunt rugaţi să depună acest dosar la Centrul eparhial în perioada 20 aprilie - 20 mai 2013.