Curtea Domnească în sărbătoare
Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 10:00, Muzeul „Curtea Veche” din Bucureşti va deschide expoziţia „Curtea Domnească. Şase secole de istorie”, cu prilejul împlinirii a 556 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului, informează Agerpres. Etapele principale ale devenirii Curţii Domneşti, pornind de la fortăreaţa de secol XIV, continuând cu cetatea lui Vlad Ţepeş şi încheind cu perioada de maximă înflorire din vremea lui Constantin Brâncoveanu, vor fi aduse în faţa publicului prin evocarea mărturiilor celor care au fost, pe vremuri, oaspeţii Curţii Domneşti, aceasta din pricina lipsei de materiale gen hărţi, planuri, desene privind acest loc de mare încărcătură emoţională şi importanţă istorică.