Cuvânt către pelerini: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou și Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, prieteni ai lui Hristos și aducători de vindecare sufletească și trupească în vreme de boală
În aceste zile de binecuvântare și bucurie sufletească prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Catedralei Patriarhale și al Bucureștilor, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile dăruite prin sfinții Lui, care adună persoane și popoare în iubirea milostivă a Preasfintei Treimi.
Pentru a putea purta crucea multor suferințe și încercări pe care le-a adus pandemia actuală şi pentru a simţi ajutorul lui Hristos Cel Răstignit și Înviat, este necesar să ne întărim în credință, să sporim rugăciunea și să săvârșim fapte de ajutorare a celor bolnavi şi neajutoraţi. În acest sens, pelerinajul din anul acesta la moaștele sfinților poate fi un moment de înnoire duhovnicească, de vindecare sufletească și trupească pentru toți.
Pelerinajul este un eveniment spiritual pentru cei care participă la el cu credință, evlavie și dragoste de Dumnezeu și de Biserică. Într-un loc de pelerinaj găsim nu numai ceea ce oferă locul, adică sfânta biserică, sfintele moaște și sfintele slujbe, ci și ceea ce aduc cu ei pelerinii, fiecare în parte și toți laolaltă, și anume evlavia lor, râvna lor, răbdarea lor, cumințenia lor, felul lor de a fi și de a se întâlni cu Dumnezeu și cu oameni diferiți, care nu s-au cunoscut între ei niciodată până acum. Așadar, hramul și pelerinajul de hram pot fi un eveniment de întărire a credinței, de împrospătare a rugăciunii, de cunoaștere a altor persoane decât cele pe care le întâlnim zilnic în parohie, în mănăstire sau în localitatea de unde venim fiecare dintre noi.
Pelerinajul este călătorie fizică și spirituală. Călătoria fizică este o deplasare, uneori obositoare și costisitoare, dintr-un loc în altul, însă călătoria spirituală este mutare interioară a sufletului de la o stare spirituală la o altă stare spirituală. Dacă această mutare sau călătorie spirituală este un urcuș duhovnicesc, atunci pelerinajul se transformă din oboseală în sărbătoare și din cheltuială materială într-un câștig spiritual.
Iubiți credincioși,
În ultimii 13 ani, Arhiepiscopia Bucureştilor s-a împărtășit de bogate daruri duhovniceşti prin aducerea pe Colina Bucuriei a numeroase sfinte moaşte sau relicve, care au adus binecuvântare, bucurie și alinare sufletească și trupească credincioşilor din capitala țării, din România şi din diaspora română.
În toți acești ani, credincioșii pelerini la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou s-au închinat la sfintele moaște ale unor mari sfinți rugători și mărturisitori ai lui Hristos aflate în bisericile și mănăstirile ortodoxe din cadrul Bisericii Ortodoxe Române sau din cadrul altor Biserici ortodoxe surori: Sfântul Apostol Pavel (2008), Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Grigorie al Nyssei (2009), Sfântul Apostol Andrei (2011), Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (2012), Sfânta Împărăteasă Elena și Sfântul Mare Mucenic Artemie (2013), Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu (2014), Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (2015), Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan (2016), Sfântul Cuvios Serafim de Sarov (2017), Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (2018), Sfântul Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe, și Sfânta Muceniță Filofteia de la Mănăstirea Curtea de Argeș (2019) și Sfântul Cuvios Stelian, ocrotitorul copiilor (2020). Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci (2010) și unele sfinte icoane făcătoare de minuni au fost, de asemenea, venerate de credincioșii pelerini.
În anul acesta, 2021, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al pastorației românilor din afara României și An comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor, la Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei, alături de sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou - Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, sunt aduse spre închinarea credincioșilor un fragment din sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț și epitrahilul său. Acest sfânt a trăit, în a doua parte a vieții sale, în Ţara Sfântă, mai precis în Valea Iordanului şi în pustiul Hozeva.
Aşadar, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou - un sfânt cuvios român din veacul al XIII-lea, primește în aceste zile, alături de el, pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț - un sfânt cuvios român din veacul XX (†1960).
1) Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi (sau Basarabov, un sat din sudul Dunării, aproape de orașul Ruse din Bulgaria de azi), era vlah (român) de neam și a trăit în veacul al XIII-lea, în timpul Imperiului de la Târnovo (1185-1396), întemeiat de români și de bulgari, sub conducerea fraților Petru și Ioan Asan, români de neam.
Încă din copilărie s-a îndeletnicit cu lucrarea faptelor bune, a smereniei şi a rugăciunii. A intrat în viața monahală, retrăgându-se într-o peșteră pe apa Lomului în sus, unde era o mănăstire. A avut o viață cu totul îmbunătățită, trăind în priveghere şi rugăciune de toată noaptea, în post aspru și în smerita cugetare întru frica lui Dumnezeu, lucrări care i-au adus măsura întregii înțelepciuni, din care izvorăsc curăția şi sfințenia vieţii. După ce s-a făcut desăvârșit întru toate faptele bune, ajungând bărbat desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos (Efeseni 4, 13), Dumnezeu a hotărât să-l mute din cele de aici la cereștile lăcaşuri. Mai târziu, printr-o minune dumnezeiască, sfintele sale moaşte au fost descoperite întregi, fiind duse în satul Basarabov.
În anul 1774, în timpul Mitropolitului Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti (1760-1787), acestea au fost aduse în Ţara Românească şi primindu-le tot poporul cu mare cinste şi evlavie, le-a așezat în biserica cea mare a Sfintei Mitropolii a Munteniei, astăzi Catedrala Patriarhală din Bucureşti. De atunci şi până astăzi au rămas în biserica aceasta, săvârșind nenumărate minuni.
Prezența sfintelor moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în centrul orașului București dă mărturie în istorie despre binecuvântarea pe care Dumnezeu a dăruit-o, prin sfinții Săi, celor care s-au rugat și se roagă Lui cu credință. Pelerinajul și faptele minunate petrecute la racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Făcătorul de minuni, au fost o constantă de-a lungul timpului. Rugăciunile de mijlocire către sfânt au dus la izbăvirea orașului București de ciumă (în anul 1814), de secetă îndelungată (în anul 1827), de holeră (în anul 1831) etc.
2) Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ (1913-1960)
Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Păltiniş (judeţul Botoşani), a fost un sihastru sfânt al zilelor noastre care s-a nevoit 24 de ani în Ţara Sfântă, pe Valea Iordanului şi în pustiul Hozeva.
După ucenicia duhovnicească din obștea Mănăstirii Neamț, timp de trei ani (1933-1936), Sfântul Cuvios Ioan Iacob a mers în pelerinaj la Locurile Sfinte în Palestina, unde a rămas până la sfârșitul vieții. S-a nevoit în obştea Mănăstirii Sfântul Sava de lângă Betleem timp de 10 ani (1936-1946). A fost hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt şi numit egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de la Iordan, timp de cinci ani (1947-1952). S-a retras, ulterior, cu ucenicul său, monahul Ioanichie Pârâială, în pustiul Hozeva, în peștera Sfânta Ana, pe valea pârâului Horat, aproape de Ierihon și de Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, unde au trăit în rugăciune și smerenie, șapte ani (1953-1960). La 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani, Cuviosul Ioan Iacob s-a mutat la cele veșnice, fiind înmormântat în peştera în care s-a nevoit.
Într-unul dintre studiile sale, părintele arhimandrit Petroniu Tănase, fost stareț la Schitul românesc Prodromu din Muntele Athos, menționează mărturia arhimandritului Amfilohie, starețul Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul, martor ocular, despre slujba de înmormântare a sfântului: „A adormit în Domnul, în anul 1960, în ajunul sărbătorii «Schimbarea la Față»; Și-a cunoscut de mai înainte data sfârșitului și a însemnat-o pe peretele peșterii. Eu însumi, cu mâinile mele, l-am îngropat, împreună cu alți pustnici, în pustia Ruva, cale ca trei sferturi de ceas departe de mănăstire, în peștera unde s-a nevoit. L-au găsit părinții mort pe rogojină; își pregătise singur mormântul. Au venit și ne-au înștiințat sus la mănăstire și ne-am coborât la peșteră ca să-i facem slujba Înmormântării.
Când am început prohodul, deodată peștera s-a umplut de păsări sălbatice din pustie, mulțime nenumărată. Obișnuia părintele Ioan să le dea de mâncare zilnic; avea pe stâncă pâine, posmag. Au venit să-și ia tainul, ne-am zis. Dar acum, Dumnezeu le trimisese ca să conducă pe cuviosul la ultimul său sălaș. Ne incomodau în timpul slujbei, zburau pe capetele noastre, ne-au stins lumânările, ne-au închis cărțile. Băteau din aripi deasupra trupului cuviosului, se așezau și pe el, pe cap, pe piept, pe picioare, și fiecare glăsuia după felul ei... «Le-o fi foame; zic eu către ceilalți părinți; ia vedeți dacă este ceva de mâncare». Unul din ei s-a urcat pe stâncă și a văzut că erau de toate, și posmag, și struguri; dar ele nu voiau mâncare, ci pe părintele lor, pe binefăcătorul lor pe care îl pierduseră.
După săvârșirea slujbei, l-am pus în mormânt și deasupra am pus un capac de scânduri. Abia atunci au plecat și păsările și s-au împrăștiat. Am adus apoi pământ, am făcut mortar, cu care am lipit scândurile de pe mormânt, unde cuviosul a rămas până acum, în 1980” (Ierom. Petroniu Tănase, Alte știri despre Cuviosul Ioan cel Nou Hozevitul, în Biserica Ortodoxă Română, nr. 3-4, 1982, pp. 295-300).
Timp de 20 de ani, părintele Ioan s-a odihnit în pace în peștera sa. Doar din când în când, câte un pelerin român mai trecea să se închine la mormântul lui și să-i aprindă o lumânare la căpătâi. La 8 august 1980, osemintele sale au fost găsite întregi și neatinse de stricăciune în mormânt. Revărsau bună mireasmă, fiind preamărit de Dumnezeu ca sfânt. Cu binecuvântarea Patriarhului Benedict al Ierusalimului, moaştele sale au fost duse la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul din apropiere, unde se păstrează în biserică alături de celelalte sfinte moaşte. În 1992, Patriarhia Română l-a trecut în rândul sfinţilor din calendar.
Patriarhia Ierusalimului a proclamat canonizarea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț în data de 31 ianuarie 2016, numindu-l Sfântul Ioan Iacob Noul Hozevit.
Un epitrahil al său și o părticică a sfintelor sale moaște au fost dăruite, în data de 29 noiembrie 2018, de către Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului, Patriarhiei Ortodoxe Române, ca urmare a sfințirii Altarului Catedralei Naționale (25 noiembrie 2018) şi cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul acesteia (30 noiembrie 2018).
Psalmistul spune: „Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui” (Psalmul 67, 36). Într-adevăr, cei doi sfinți cuvioși, aflați în comuniune de rugăciune, în aceste zile, la Catedrala Patriarhală din București, au în comun sfințenia, ca dar al Sfântului Duh, pe care l-au cultivat prin dreapta credință statornică și viețuire sfântă, precum și prin dragostea pentru cinstita și de viață făcătoare Cruce a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceşti sfinţi ne cheamă astăzi și pe noi să urmăm lui Hristos Cel Răstignit și Înviat, purtând fiecare crucea vieții sale, cu nădejdea mântuirii, a vindecării de boli și a eliberării din nevoi și din necazuri.
Iubiți pelerini,
Viaţa şi sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu pe care noi trebuie să le păstrăm şi să le cultivăm cu multă rugăciune, smerenie şi multă grijă, respectând cu strictețe sfatul medicilor şi măsurile sanitare hotărâte de autoritățile competente.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să ocrotească poporul nostru şi pe toţi oamenii de orice primejdie, dar mai ales de boli molipsitoare şi aducătoare de moarte. Vă dorim tuturor multă sănătate şi ajutor de la Dumnezeu, pace și bucurie, pentru a spori în credință și în iubire creștină, în sfințenie și fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi, bucuria sfinților și dobândirea mântuirii!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române